FCSB, în fața unui test crucial, afirmă Mihai Stoica
Campionatul intern va intra pe ultima sută de metri din acest weekend, odată cu startul play-off-ului și play-out-ului.
Dacă echipele noastre din primul eșalon au disputat deja câte 30 de partide, în sezonul regulat, pentru Gigi Becali abia începe primul „meci“. Cel în care va trebui să-și „cenzureze“ tentativele de a călca în picioare autoritatea antrenorului. Adică, fix ce a făcut în ultimii mulți ani.
Mihai Stoica: „Un test al răbdării pentru Gigi“. Vă garantez că se va ține de promisiune. Asta e în afara oricărui dubiu. Absolut. Categoric. Nici măcar nu se pune problema. Așa va fi. Altfel, nu venea Mirel. Și este un test și pentru Gigi, un test al răbdării. Și, dacă îl trece, cred că el va avea cel mai mare câștig în plan personal și spiritual. Pentru el, ar fi excepțional să renunțe la practicile pe care, în ultima vreme, le-a avut. În ultima vreme, adică de vreo 20 de ani (n.r. – râde). Și să treacă la nivelul următor. Asta e realitatea“, a spus Meme.
