Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul a fost nevoit să acționeze rapid împotriva Iranului, susținând că Teheranul construia noi instalații subterane care ar fi făcut programul nuclear și cel de rachete balistice aproape imposibil de lovit.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul a fost nevoit să acționeze rapid împotriva Iranului, susținând că Teheranul construia noi instalații subterane care ar fi făcut programul nuclear și cel de rachete balistice aproape imposibil de lovit.
„Motivul pentru care a trebuit să acționăm acum este că, după ce am lovit instalațiile lor nucleare și programul de rachete balistice (în iunie 2025 n.r), au început să construiască noi situri… buncăre subterane care ar fi făcut programul lor de rachete balistice și programul bombei atomice imune în câteva luni”, a declarat Benjamin Netanyahu la Fox News. El a adăugat: „Dacă nu acționam acum, în viitor nu s-ar mai fi putut face nimic”.
Netanyahu a respins ideea unui conflict prelungit: „Aud că unii spun că va fi un război fără sfârșit. Nu va fi. Regimul terorist din Iran este în cel mai slab punct de la înființare. Va fi o acțiune rapidă și decisivă”. Premierul a susținut că loviturile comune americano-israeliene ar putea crea condiții pentru o schimbare de regim la Teheran și pentru noi acorduri de pace în regiune.
În același context, trimisul special al administrației Trump, Steve Witkoff, a afirmat că oficialii iranieni ar fi recunoscut că dețin 460 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60%, suficient pentru a produce material pentru 11 bombe nucleare.
„La prima rundă de negocieri din acest an cu Iranul, oficialii de la Teheran ne-au spus direct, fără nicio reținere, că aveau 460 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60%, cantitate care ar putea permite producerea a 11 bombe nucleare”, a declarat Witkoff, adăugând că iranienii „erau mândri că au eludat tot felul de protocoale de supraveghere pentru a ajunge în punctul în care ar putea produce 11 bombe nucleare”.

