Trafic oprit pe DN 7, în Vâlcea; un șofer grav rănit după accident

R7Media
R7Media

Trafic închis pe DN 7, în Vâlcea; un șofer grav rănit în urma unui accident

Circulația ruteră a fost oprită duminică după-amiază pe ambele sensuri pe drumul național DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu în localitatea Proieni, din județul Vâlcea, după ce un TIR a intrat într-un șanț.

”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 211, localitatea Proieni, județul Vâlcea, conducătorul unui autocamion a pierdut controlul direcției și a ieșit în afara carosabilului, pe sensul de mers către Sibiu – Râmnicu Vâlcea. A rezultat rănirea șoferului, care este inconștient.

Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creștere”, a transmis Centrul Infotrafic.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un șofer de 45 de ani, străin, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț.

Publicitate
Ad Image

”Din primele verificări efectuate s-a stabilit că în eveniment a fost implicat un singur vehicul, respectiv o autoutilitară, condusă de un bărbat în vârstă de 45 de ani, cetățean străin, care ar fi părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț. În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a afirmat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea.

La fața locului a intervenit și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea, care au scos șoferul din cabină, l-au predat unui echipaj și a asigurat măsuri de prevenire și stingere la fața locului.

În acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a afla cu exactitate cauzele în care s-a produs incidentul rutier.

Distribuie acest articol
3 comentarii
  • Bineînțeles că avem iarăși trafic închis, la noi e ca și cum am fi pe un parc de distracții! 🎢 Chiar nu știu ce să mai cred, poate ar trebui să ne luăm bicicletele la plimbare…

  • Păi asta e România, nu? Promisiuni că se rezolvă infrastructura și tot ne trezim cu accidente grave. 😤 Suntem de râs când vine vorba de siguranța pe drumuri.

  • Hai că poate din accidentul ăsta va ieși ceva bun! 🤞 Poate autoritățile își dau seama că trebuie să investească mai mult în siguranța rutieră, eu încă sper…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *