Criză majoră în Orientul Mijlociu: 8 state au blocat spațiul aerian, mii de pasageri afectați
Situația din Orientul Mijlociu a dus la suspendarea traficului aerian în regiune, din cauza atacurilor derulate de Statele Unite și Israel asupra Iranului.
Iranul, Irakul, Israelul, Palestina, Emiratele Arabe Unite, Qatarul, Bahrainul, Kuweitul și Iordania și-au închis integral spațiul aerian, iar Siria a impus restricții. Această situație a făcut imposibilă decolarea, aterizarea sau tranzitarea zonei de către avioanele comerciale, iar durata blocajului va depinde de evoluția militară, putând dura ore, zile sau chiar săptămâni.
Companiile aeriene au început să anuleze zboruri pe termen scurt. Wizz Air a suspendat cursele pentru o săptămână, iar TAROM a anunțat anulări cel puțin până pe 2 martie.
Pasagerii sunt sfătuiți să verifice constant e-mailurile și aplicațiile companiilor aeriene, deoarece absența unei notificări nu îi exonerează de obligația de a se prezenta la aeroport. În caz contrar, pot fi considerați no-show și pot pierde dreptul la rerutare sau rambursare.
Cei care se află blocați în aeroporturi de tranzit precum Doha, Dubai sau Abu Dhabi vor fi îndrumați către hoteluri, însă procedurile pot necesita timp, având în vedere numărul mare de pasageri afectați.

