Comisia Europeană susține dreptul la avort sigur cu fonduri UE pentru acces garantat

R7Media
R7Media

Comisia Europeană susține dreptul la avort sigur prin fonduri UE pentru acces garantat

Comisia Europeană a anunțat sprijinul oficial pentru inițiativa cetățenească europeană „My Voice, My Choice”, care solicită utilizarea fondurilor UE pentru a garanta acces sigur și legal la servicii de avort în toate statele membre.

Demersul a strâns peste 1,2 milioane de semnături la nivel european, dintre care aproximativ 74.000 provin din România, situând țara noastră pe locul al cincilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește mobilizarea pentru dreptul la sănătate reproductivă.

Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă susținută, joi, de comisara europeană pentru egalitate, Hadja Lahbib și comisara europeană pentru drepturi sociale, Roxana Mînzatu.

Comisia Europeană a confirmat că pot fi utilizate fonduri din Fondul Social European Plus (FSE+) pentru a sprijini statele membre în asigurarea accesului la servicii sigure și legale de avort. În același timp, executivul european a subliniat că politicile naționale de sănătate și organizarea serviciilor medicale rămân în responsabilitatea statelor membre.

Publicitate
Ad Image

Vicepreședintele Parlamentul European, Nicu Ștefănuță (Greens/EFA), a susținut inițiativa încă de la lansare și a salutat decizia Comisiei Europene. „De azi, niciun politician autoritar nu va mai putea amenința cu ușurință dreptul femeilor la avort. Este un moment istoric pentru mamele și bunicile noastre, pentru milioane de femei și pentru toți cei care cred cu adevărat în egalitate”, a spus Nicu Ștefănuță, potrivit unui comunicat de presă.

Europarlamentarul român a precizat că s-a implicat activ în promovarea inițiativei atât la nivel politic, cât și prin mobilizarea voluntarilor. „Inițiativa la care lucrăm de trei ani, alături de comunitate și echipa mea, a fost acceptată de Comisia Europeană. Am inclus My Voice, My Choice în programul electoral încă de la început, pentru că am crezut în șansa ei. Ca vicepreședinte al Parlamentului European, m-am implicat în negocieri și am mobilizat zeci de voluntari din România. Rezultatul: peste 74.000 de semnături naționale și 1,2 milioane la nivel european”, a completat Ștefănuță.

Potrivit datelor invocate în cadrul campaniei, peste 80% dintre spitalele publice din România nu oferă servicii de întrerupere de sarcină, deși procedura este legală. În lipsa accesului în sistemul public, femeile sunt direcționate către sectorul privat, unde costurile pot ajunge frecvent între 800 și 1.000 de euro, sume considerate prohibitive pentru multe dintre ele. În aceste condiții, dreptul legal riscă să devină, în practică, inaccesibil.

Inițiativa „My Voice, My Choice” nu impune modificări legislative statelor membre, ci solicită ca Uniunea Europeană să își asume un rol de sprijin prin mecanisme financiare și de solidaritate, astfel încât dreptul la sănătate reproductivă să fie unul efectiv, nu doar formal.

Comisia Europeană a subliniat că sprijinul UE poate fi oferit prin programul Fondul Social European Plus (FSE+), în cazul în care statele membre doresc, în mod voluntar și în conformitate cu legislația națională, să acorde un astfel de sprijin, în special prin utilizarea sau realocarea resurselor disponibile în cadrul programelor lor FSE+. FSE+ ar putea fi utilizat pentru a îmbunătăți accesul femeilor însărcinate la servicii de avort disponibile legal, sigure și accesibile ca preț.

Sprijinul UE poate fi deja acordat relativ rapid de către statele membre care doresc acest lucru, în baza instrumentelor existente, nu este necesară propunerea unui nou instrument legislativ.

Inițiativa cetățenească europeană (ICE) a fost introdusă prin Tratatul de la Lisabona ca instrument prin care cetățenii pot influența agenda Uniunii Europene. Ea a fost lansată oficial în aprilie 2012. Odată înregistrată, o ICE permite unui milion de cetățeni din cel puțin șapte state membre ale UE să invite Comisia să propună măsuri legislative în domenii în care aceasta are competență. După depunerea unei inițiative, Comisia are la dispoziție șase luni pentru a emite un răspuns oficial. De la introducerea sa, Comisia a înregistrat 127 de inițiative, dintre care 14 au reușit să strângă un milion de semnături și au fost transmise Comisiei pentru examinare.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *