Cei crescuți în familii disfuncționale se simt adesea observatori în viața lor
Creșterea într-o familie disfuncțională poate avea consecințe triste asupra vieții de adult.
Mulți dintre copiii adulți proveniți din astfel de familii se confruntă cu dificultăți, deoarece nu au primit un model adecvat pentru a se comporta în moduri sănătoase și normale. Aceștia pot simți că nu au un punct de plecare în multe aspecte ale vieții, cum ar fi creșterea copiilor, socializarea, interacțiunile la locul de muncă, menținerea unui cămin ordonat sau îngrijirea sănătății personale.
De la o vârstă fragedă, au încercat să înțeleagă cum acționează „oamenii normali”, devenind mai degrabă observatori decât participanți activi în viața lor. Această atitudine poate conduce la o viață tristă și detașată, împiedicându-i să se bucure de prezent.
Atunci când te afli mereu în postura de observator, în loc să fii implicat, te simți un outsider, privindu-i pe alții care trăiesc relații fericite, în loc să te bucuri de propriile legături. Exemplele din literatură și cinematografie, cum ar fi romanul „The First Day of Spring” de Nancy Tucket sau memoriile și filmul „The Glass Castle” de Jeannette Walls, ilustrează dificultățile de a fi un părinte bun atunci când tu însuți nu ai fost crescut într-un mediu sănătos.
Un efect al creșterii într-o familie disfuncțională este sentimentul că nu poți avea relații romantice cu persoane „normale”. La un nivel subconștient sau chiar conștient, te temi să nu te faci de rușine în fața cuiva care provine dintr-o familie fericită. Teama de a nu ști cum să te comporti sau de a fi perceput ca fiind ciudat îți limitează opțiunile de parteneri.
Aceasta poate duce la dinamica pursuer-distancer, în care două persoane cu atașament nesigur se atrag reciproc, fiindcă niciuna nu se simte confortabil în prezența cuiva cu atașament sigur. Persoanele provenite din familii disfuncționale se pot confrunta cu și mai multe provocări, deoarece niciuna dintre ele nu se simte încrezătoare în a conduce o familie și riscă să perpetueze ciclul disfuncționalității pentru copiii lor.
Dacă te-ai simțit întotdeauna pe marginea vieții, din cauza faptului că nu ai învățat cum să te integrezi în societate, nu ești singur. Multe persoane aflate în terapie au simțit că sunt „ciudate” sau „nepotrivite”. Această senzație de a fi un outsider și de a observa cu atenție comportamentele altora este familiară copiilor care au părinți cu probleme de sănătate mintală, dependențe sau tulburări de personalitate.
Aceste case pot fi marcate de conflicte intense sau, dimpotrivă, de tăceri asurzitoare. Copiii din astfel de medii nu pot pur și simplu să invite prieteni acasă, deoarece se simt rușinați de părinții lor, dar simt și o culpabilitate profundă pentru aceste sentimente.
Terapia poate fi un ajutor valoros pentru cei care simt că sunt studenți ai umanității, mai degrabă decât oameni activi și fericiți. Pe parcurs, poți învăța să descoperi cine ești cu adevărat, în contrast cu cine ai pretins că ești. Dacă ai crescut într-o familie disfuncțională, caută să găsești oameni care te apreciază pentru cine ești, nu doar pentru traumele comune.
Fiecare persoană merită să se simtă confortabil în propria piele și în pace cu sine. Poți învăța să trăiești pe deplin viața ta, iar acest lucru va fi benefic atât pentru tine, cât și, dacă este cazul, pentru copiii tăi sau copiii tăi viitori.
