Biciclist despăgubit după un proces de 12 ani pentru o groapă nesemnalizată în București
Un bărbat care a suferit răni extrem de grave în 2014, după ce a intrat cu bicicleta într-o groapă nesemnalizată de pe Calea Știrbei Vodă, în București, va primi despăgubiri morale de 100.000 de euro. Decizia a fost pronunțată de instanță după aproape 12 ani de procese, timp în care victima a încercat să obțină dreptate în fața autorităților.
Accidentul s-a produs în seara de 27 iunie 2014, la intersecția cu strada Ion Câmpineanu. Bărbatul, pe atunci în vârstă de 30 de ani, se deplasa regulamentar cu bicicleta, alături de un prieten, când a intrat într-o groapă adâncă, aflată într-o zonă slab iluminată și fără niciun marcaj rutier sau semnalizare care să avertizeze pericolul.
„El era ușor în spatele meu și a văzut același lucru, am intrat în acea zonă unde nu era iluminat stradal, nu era niciun semn că ar fi o groapă sau o lucrare, nicio semnalizare de niciun fel. Bicicleta s-a oprit, iar el mi-a spus că m-a văzut cum am început să zbor. A venit, din câte îmi amintesc, destul de repede o mașină de la SMURD. Mi-au spus că trebuie să mergem urgent la spital, că am o hemoragie internă și că s-ar putea să nu supraviețuiesc”, a povestit bărbatul împrejurările în care s-a produs accidentul.
Rănile suferite au fost foarte grave. Transportat de urgență la Spitalul Floreasca, bărbatul a fost operat imediat, iar medicii au fost nevoiți să-i extirpe splina pentru a-i salva viața. Operația a avut consecințe medicale permanente.
Autoritățile au deschis inițial un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, însă ancheta s-a blocat în birocrație. Din cauza întârzierilor și a neclarităților privind responsabilitățile, fapta s-a prescris, iar victima a fost nevoită să continue lupta în instanța civilă.
„Toți dădeau vina unii pe alții. Din ce îmi amintesc, că au trecut 12 ani, se cerea un document și ajungea în 5-6 luni. Motiv pentru care, deși organele de anchetă s-au străduit, s-a ajuns să se prescrie fapta penală. Și a fost obligat să aștepte o perioadă mult mai mare să-și valorifice pretențiile într-o instanță civilă separat”, a povestit avocatul victimei cum a decurs procesul care s-a întins pe 12 ani.
După un proces de aproape 12 ani, instanța civilă a stabilit că Administrația Străzilor București este responsabilă de starea carosabilului și de lipsa semnalizării corespunzătoare, obligând instituția la plata despăgubirilor morale de 100.000 de euro.

