Fiica lui Theodor Stolojan și afacerea de milioane pe care o conduce după întoarcerea din SUA

R7Media
R7Media

Discret când vine vorba despre viața personală, dar constant prezent în prim-planul politicii românești, Theodor Stolojan rămâne unul dintre numele grele ale ultimelor trei decenii. Dacă activitatea sa publică este bine documentată, familia sa a stat, în mare parte, departe de lumina reflectoarelor. Totuși, fiica fostului premier a reușit să își construiască un parcurs profesional care atrage atenția prin amploare și rezultate.

Cariera lui Theodor Stolojan a inclus poziții-cheie în statul român și în instituții internaționale. A fost ministru de Finanțe, premier al României, senior economist la Banca Mondială, președinte de partid, consilier prezidențial și europarlamentar. Funcții care i-au consolidat statutul de politician influent și experimentat.

Dincolo de activitatea publică, fostul premier are o familie stabilă. Este căsătorit de peste 46 de ani cu Elena, alături de care are doi copii, Vlad și Ada.

Întoarcerea din Statele Unite și startul unei afaceri de milioane

După ce a studiat economia în afara țării, Ada Stolojan și-a construit o parte din viață peste ocean. În perioada petrecută în Statele Unite l-a cunoscut pe Ovidiu Palea, medic aflat atunci în rezidențiat. Relația lor s-a consolidat, iar cei doi au decis să își unească destinele.

În 2011 au făcut pasul revenirii în România și au pus bazele unei afaceri în domeniul medical. Așa a apărut un centru de diagnostic și tratament. Economist de profesie, Ada Stolojan ocupă funcția de director economic și este coproprietar al companiei, alături de soțul său.

Pentru demararea proiectului, investiția inițială a fost una consistentă: 4 milioane de euro din surse proprii, la care s-au adăugat alte 5 milioane de euro provenite din fonduri europene, potrivit declarațiilor făcute de Ovidiu Palea în presa de specialitate la momentul lansării afacerii.

Extinderea rețelei medicale în Capitală

De la înființarea primei clinici, dezvoltarea s-a concentrat exclusiv în București. „Din 2011, de când a fost înfiinţată prima clinică sub umbrela Provita, operatorul medical s-a dezvoltat doar în Capitală. În total, grupul Provita are două clinici medicale, două clinici de imagistică, un laborator de analize, un spital şi un centru de wellness şi recuperare.”, se arăta în prezentarea afacerii familiei Palea.

Planuri de extindere în afara Bucureștiului

La începutul anului 2022, Ziarul Financiar anunța o nouă etapă în dezvoltarea businessului: prima investiție în afara Capitalei. Grupul urma să deschidă un centru de terapie în Suceava.

„Ne uităm în ţară şi depindem foarte mult de oameni. Am vrut să găsim locaţii pentru dezvoltare. În Suceava deschidem un centru de terapie a durerii în primăvara aceasta, un proiect de 2 milioane de euro. Este prima oară când ieşim din Bucureşti pentru că am găsit oameni“, a declarat Ovidiu Palea în cadrul videoconferinţei ZF Private Health.

Revenirea din Statele Unite și investițiile de milioane au transformat familia Palea într-un jucător important pe piața serviciilor medicale private, iar Ada Stolojan coordonează din poziția de director economic un business care a crescut constant de la an la an.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *