Raed Arafat susține majorarea vârstei de pensionare în sistemul militar
Raed Arafat susține majorarea vârstei de pensionare în sistemul militar.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a declarat că experiența acumulată în ani este importantă pentru sistem și că o astfel de măsură este aplicată în majoritatea țărilor europene.
„Mergeți și în celelelalte țări europene să vedeți că peste tot se face acest demers, nu e un demers unic în România. Cu cât ești mai mare în vârstă, poate să fie activitatea adaptată. Deci poate că după o anumită vârstă nu vei fi în prima linie, pe mașina de intervenție, ci poate o să lucrezi la prevenire. Deci există soluții. A te pensiona la 40 de ani este o pierdere pentru toată societatea. Te-ai pregătit și după care te pierdem când ești la maximă experiență și să faci treaba pentru care ai fost pregătit”, susține Raed Arafat, șeful DSU.
MAI și MApN vor trebui, în termen de 30 de zile de la adoptarea Ordonanței de Urgență privind reforma administrației, să vină cu un proiect prin care să crească vârsta standard de pensionare a polițiștilor, militarilor și a personalului din servicii.

