Casa Albă a stârnit reacții puternice pe rețelele de socializare după ce a publicat, pe platforma X, o imagine în care un vultur pleșuv, simbolul Statelor Unite, își înfige ghearele în capul unei gâște canadiene.
Postarea Casei Albe a fost publicată la scurt timp după finala olimpică de hochei pe gheață, câștigată de echipa masculină a SUA în fața Canadei.
Mesajul Casei Albe, înțepătură pentru mesajul lui Justin Trudeau
Gestul administrației americane a venit ca răspuns ironic la un mesaj mai vechi al fostului premier canadian Justin Trudeau. În februarie 2025, după turneul 4 Nations Face-Off, acesta scria pe rețelele sociale: „Nu ne puteți lua țara – și nu ne puteți lua jocul.” Atunci, Canada învinsese Statele Unite în competiția internațională organizată de NHL.
Trump felicită echipa SUA
Președintele american Donald Trump a salutat la rândul său performanța echipei naționale, care a obținut în prelungiri medalia de aur la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano-Cortina — prima după 1980.
„Felicitări marii noastre echipe de hochei a SUA. AU CÂȘTIGAT AURUL”, a scris Trump pe platforma Truth Social, adăugând într-o altă postare: „WOW — CE MECI!!!”.
Victorie istorică după 46 de ani
Statele Unite s-au impus cu 2-1 în fața Canadei în finala olimpică, grație unui gol marcat de Jack Hughes în primele minute ale prelungirilor. Este al treilea titlu olimpic din istoria hocheiului american, și primul din ultimele 46 de ani.
„Iubesc SUA. Îmi iubesc coechipierii. Este incredibil. Frăția din echipa americană de hochei este foarte puternică și avem o susținere uriașă din partea foștilor jucători. Sunt atât de mândru că sunt american astăzi”, a declarat Hughes după meci.

