Sorin Grindeanu îi transmite lui Ilie Bolojan să nu modifice norma de hrană a militarilor și polițiștilor

R7Media
R7Media

Sorin Grindeanu îi cere lui Ilie Bolojan să nu afecteze norma de hrană a militarilor și polițiștilor

După ce CCR a aprobat reforma pensiilor speciale, Sorin Grindeanu l-a avertizat pe Ilie Bolojan să nu modifice beneficiile militarilor și polițiștilor, în contextul discuțiilor despre tăierea normei de hrană.

Grindeanu a subliniat că TVA nu trebuia să crească și a evitat să ofere un răspuns clar despre continuarea PSD în coaliție.

„PSD este un partid de stânga într-o coaliție de dreapta. Singurul partid de stânga cu alte trei partide de dreapta: PNL-ul, USR-ul și UDMR-ul. În acest moment, balanța este, să spunem, înclinată spre da. Dar nu vă ascund că suntem în curs de evaluare. Atâta timp cât se discută bugetul. Dau un exemplu și o ipoteză. Se discută bugetul și noi intrăm în toate aceste măsuri pe care și le dorește PSD-ul, nu sunt luate în calcul. Evident că evaluarea e una negativă.

„E foarte bine că, în sfârșit, s-a luat această decizie. E un lucru bun (decizia CCR privind pensiile speciale n.r.). Am o problemă legată de militari și aici ar trebui să vedem ceea ce propune guvernul (legat de măsurile de austeritate îndreptate spre militari n.r.). Și de asemenea, e o problemă cu cei care merg în teatrele de război, nu doar militarii.

Publicitate
Ad Image

Mai avem și jandarmi, mai avem și poate chiar lucrători de la SPP care merg în teatrele de război. Și atunci aici ar trebui să vedem care e propunerea guvernului. Înclin să-i dau dreptate președintelui Nicușor Dan că nu chiar a fost nevoie de mărirea TVA-ului. Am o relație instituțională cu dumnealui. Ce spun public, îi spun și în privat domnului Ilie Bolojan. Nu suntem cu inimioare trimise pe grupuri de WhatsApp”, a declarat Sorin Grindeanu.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *