Un polițist local a fost rănit miercuri dimineață, în jurul orei 10:00, în centrul municipiului Cluj-Napoca, după ce un șofer care efectua transport alternativ de persoane a refuzat să se legitimeze și a demarat în trombă, acroșându-l cu autoturismul.
Un incident grav s-a petrecut miercuri dimineață, în jurul orei 10:00, în centrul municipiului Cluj-Napoca, când un șofer ce efectua transport alternativ de persoane a lovit un polițist local și a fugit de la fața locului.
Potrivit informațiilor din anchetă, polițistul, în vârstă de 51 de ani, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat un autoturism marca Suzuki parcat neregulamentar, sub indicatorul „Oprirea interzisă”, pe latura de est a pieței, pe banda de preselecție pentru intrarea în parking.
Când i-au fost solicitate documentele, șoferul a refuzat să se conformeze. Polițistul s-a poziționat în fața mașinii pentru a nota numărul de înmatriculare, moment în care șoferul a apăsat pedala de accelerație, lovindu-l cu partea din față a autoturismului înainte de a părăsi locul faptei, îndreptându-se cu viteză spre cartierul Mănăștur.
În urma impactului, polițistul a fost rostogolit pe capotă și proiectat în partea stângă a mașinii, reușind să își mențină echilibrul și să nu cadă. Ulterior, acesta a acuzat dureri la nivelul coloanei vertebrale și a fost transportat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

