Ministerul Finanțelor a împrumutat 135,5 milioane de lei de la bănci, datoria publică depășind 60% din PIB

R7Media
R7Media

Ministerul Finanțelor a împrumutat 135,5 milioane de lei de la bănci, datoria publică depășind 60% din PIB

Ministerul Finanțelor a atras, marți, încă 135,5 milioane de lei de la bănci, în cadrul unor sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, după ce luni a împrumutat 903 milioane de lei prin două emisiuni de obligațiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

În total, statul a atras peste un miliard de lei în doar două zile, în contextul în care România continuă să se finanțeze masiv de pe piața internă, iar datoria guvernamentală a ajuns în noiembrie 2025 la 60,2% din PIB.

Împrumuturile vin într-un moment în care costurile de finanțare rămân ridicate, iar presiunile asupra bugetului de stat persistă, pe fondul deficitului bugetar și al nevoilor de refinanțare a datoriei publice.

Potrivit BNR, Ministerul Finanțelor a atras luni 903 milioane de lei prin două emisiuni de obligațiuni de stat, la dobânzi anuale de 6,64% și, respectiv, 6,11%. Marți, instituția a suplimentat împrumuturile prin două sesiuni suplimentare, cu o valoare nominală de 55 milioane de lei și 80,5 milioane de lei. Băncile au transmis oferte în valoare de 85 milioane de lei, respectiv 130 milioane de lei, ceea ce indică un interes ridicat pentru titlurile de stat, în condițiile randamentelor atractive.

Publicitate
Ad Image

Planul de finanțare pentru februarie, mai redus decât în ianuarie. Ministerul Finanțelor a planificat pentru luna februarie 2026 împrumuturi de la băncile comerciale în valoare totală de 7,7 miliarde de lei. La această sumă se poate adăuga încă 15% din valoarea nominală adjudecată la licitațiile de referință, prin sesiuni suplimentare dedicate instrumentelor de tip benchmark. Nivelul programat pentru februarie este cu 2,3 miliarde de lei mai mic decât cel din ianuarie 2026, când statul a avut în plan împrumuturi de aproximativ 10 miliarde de lei.

Sumele atrase sunt destinate refinanțării și rambursării anticipate a datoriei publice, dar și finanțării deficitului bugetului de stat. „Ne împrumutăm foarte mult, dar nu pentru investiții” a declarat analistul economic Adrian Negrescu pentru Digi24.ro, marți, în contextul creșterii datoriei guvernamentale, că nivelul ridicat al împrumuturilor reflectă presiunile structurale din bugetul public.

„Ne împrumutăm foarte mult, din păcate nu pentru investiții, ci pentru pensii, salarii și celelalte cheltuieli sociale, în condițiile în care dobânzile la care se împrumută România sunt în continuare foarte mari”, a explicat acesta. Potrivit analistului, costurile ridicate ale finanțării pot pune presiune suplimentară asupra bugetului în anii următori, în special dacă dobânzile se mențin la niveluri ridicate, iar creșterea economică încetinește.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *