Alertă în județul Buzău din cauza riscului de izolare a unor cătune
Autoritățile din județul Buzău sunt în alertă, după ce precipitațiile abundente din ultimele ore au provocat pagube majore. În comuna Lopătari există riscul ca unele cătune să rămână izolate din cauza acumulărilor mari de apă.
Încă de la primele ore ale dimineții, în mai multe zone din județ, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din gospodării.
Potrivit Prefecturii Buzău, în contextul avertizării hidrologice Cod portocaliu emisă pentru data de 16 februarie, intervalul 07:00 – 12:00, privind creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de inundație pe râul Nișcov, efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău au intervenit în mai multe zone ale județului.
„Au fost gestionate misiuni de evacuare a apei din gospodării și curți în localitatea Șarânga (comuna Pietroasele), în satul Haleș (comuna Tisău) și în satul Lipia (comuna Merei). De asemenea, s-a intervenit ca urmare a unui apel 112 privind căderi de pietre pe DN 10, în zona Lunca Jariștei. Situațiile au fost monitorizate permanent, iar intervențiile s-au desfășurat operativ, pentru limitarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice și protejarea populației”, a transmis, luni, Prefectura Buzău.
Totodată, un sens al drumului dintre localitățile Merei și Monteoru a fost blocat de pământ și aluviuni, iar în comuna Lopătari mai multe treceri peste râul Slănic au fost afectate de viituri.
„În urma fenomenelor meteorologice de noaptea trecută și de ieri, drumurile din comuna Lopătari, nefiind asfaltate, sunt afectate destul de serios, mai ales trecerile pe tuburi spre cătunele Chirani, Jurubești, Vârteju. Probleme cu trecerile pe tuburi mai avem la Săreni și în Terca. Vom interveni cu mijloacele din dotare imediat ce condițiile meteo vor fi potrivite. La Săreni este un risc de izolare pentru că nu avem alternativă, în Chirani este o trecere pe digurile râului Slănic și, la nevoie, se poate trece doar cu mașini mici, o salvare nu poate să ajungă acolo”, a declarat primarul comunei Lopătari, Claudiu Constantin.
Vă reamintim că în noaptea de duminică spre luni, pe DN 2 (E85), în dreptul localității Podgoria, traficul a fost îngreunat după ce cantități mari de apă și aluviuni s-au scurs de pe dealurile din zonă pe partea carosabilă. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău care au acționat pentru curățarea șoselei și restabilirea traficului în condiții optime.


Băi, da’ ce tare! Iar ne izolează vremea, așa e la noi. Bineînțeles că autoritățile vor veni cu soluții gen „să vedem ce putem face”. 🙄.
Nu se schimbă nimic în țara asta! Tot timpul promisiuni goale și noi suntem de râsul lumii. E incredibil cum gestionăm situațiile astea… 😤.
Hai că poate iese ceva bun din toată nebunia asta! Poate se unesc oamenii din cătune și fac față provocărilor împreună. Eu încă sper! 🌈.
Mie mi se pare dubios tot acest scandal cu izolația… Precipitațiile sunt normale, dar parcă ceva nu se leagă aici… Ce ascunde povestea? 🤔.