Magistrații au amânat pronunțarea în cazul contestației lui Călin Georgescu

R7Media
R7Media

Judecătorii au decis amânarea pronunțării în cazul contestației lui Călin Georgescu

Magistrații Tribunalului București au amânat pentru săptămâna viitoare pronunțarea asupra contestației formulate de avocații lui Călin Georgescu privind prelungirea măsurii preventive de control judiciar pentru încă 60 de zile.

COMUNICATUL instanței

Complet: CCCP34

Tip soluție: Amână pronunțarea

Publicitate
Ad Image

Soluția pe scurt: Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de cameră preliminară stabileşte pronunțarea la data de 16.02.2026.

Încheiere – Amânare iniţială a pronunţării 13.02.2026

Avocații liderului suvernist au contestat decizia judecătorilor de la judecătoria Sectorului 1 față de prelungirea măsurii preventive de control judiciar pentru alte 60 de zile.

Măsura a fost dispusă de aproximativ un an de zile de către procurori și în acest caz trebuie respectate mai multe restricții impuse. Controlul judiciar a fost dispus pentru Călin Georgescu în primul dosar penal trimis în judecată de procurorii de la Parchetul General pentru acuzația de propagandă legionară.

Judecătorii de la Tribunalul București au decis la începutul acestei săptămâni în urma unui complet de divergență să înceapă judecarea pe fond a acestui dosar după ce au fost respinse toate cererile și excepțiile ridicate de avocați în procedura de cameră preliminară.

În următoarea perioadă urmează și alte termene importante în instanță pentru Călin Georgescu la judecătoria Sectorului 1 și Curtea de Apel București.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *