Nicușor Dan: Vrem să oferim certitudinea că referendumul privind justiția va avea loc

R7Media
R7Media

Nicușor Dan: Ne dorim să asigurăm certitudinea organizării referendumului pentru justiție

Președintele Nicușor Dan a declarat joi că se fac analize cu privire la referendumul pentru justiție pe care l-a anunțat după izbucnirea scandalului public privind acest domeniu, generat de dezvăluirile din documentarul Recorder.

„Analizăm propunerile tehnice pentru a asigura, pe de o parte, confidențialitate, pe de altă parte, pentru toți cei care se uită la demersul ăsta, certitudinea că e ceva pe bune și nu punem noi niște lucruri în plus pe acolo”, a declarat Nicușor Dan, joi seară, referitor la referendumul privind justiția.

În luna decembrie, șeful statului anunța că va iniția în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraților, cu o singură întrebare: „CSM acționează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”, iar dacă răspunsul e că nu reprezintă interesul public, „CSM va pleca de urgență”.

Șeful statului afirma că, în esență, concluzia acestor sesizări primite din partea magistraților arată că există o categorie de magistrați, membri ai CSM-ului, conduceri ale instanțelor, care nu acționează în interes public, ci care acționează în interesul unui grup pe care îl constituie și că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acțiunea, de multe ori, discreționară a acestui grup de persoane.

Publicitate
Ad Image

El mai spunea că „inclusiv promovările de la Înalta Curte de Casație și Justiție s-au făcut pe criterii de obediență față de acest grup care conduce sistemul de justiție și nu pe criterii de profesionalism”.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *