Accesul efectiv la justiție continuă să fie una dintre cele mai mari provocări ale sistemului judiciar, potrivit raportului sinteză al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Accesul real la justiție este în continuare o provocare majoră pentru sistemul judiciar, conform raportului sinteză al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Documentul subliniază că instanțele trebuie să garanteze „nu doar accesul formal, ci accesul efectiv și real la justiție”, în special pentru persoanele aflate în situații de vulnerabilitate — minorii, persoanele cu dizabilități sau cei care depind de ajutor public judiciar.
Raportul atrage atenția că barierele fizice, informaționale și procedurale continuă să limiteze accesul la dreptate, iar instanțele sunt chemate „să evite formalismul excesiv” și să aplice adaptări procedurale rezonabile. În lipsa acestor măsuri, există riscul ca anumite categorii sociale să fie excluse de la protecția instanței „din motive ce țin de vârstă, dizabilitate, vulnerabilitate socială sau lipsa resurselor financiare.”
Documentul subliniază și importanța unei abordări active din partea judecătorului, mai ales în cauzele care pot afecta servicii publice esențiale. Instanțele trebuie să interpreteze legea într-un mod care „favorizează exercitarea drepturilor fundamentale”, în special în domenii precum medicina, educația sau asistența socială, unde deciziile judiciare pot avea efecte directe asupra comunității.
Problemele sistemice din instanțe afectează calitatea actului de justiție și distorsionează percepția publică
Raportul ICCJ arată că imaginea publică a justiției este puternic distorsionată de atenția disproporționată acordată dosarelor penale. Deși acestea domină dezbaterea publică, ele reprezintă „sub 10% din activitatea reală a instanțelor.” Această focalizare excesivă creează o percepție falsă asupra funcționării sistemului, în timp ce problemele reale rămân invizibile pentru public.
În realitate, judecătorii se confruntă cu dificultăți structurale majore: „lipsa spațiilor adecvate pentru desfășurarea ședințelor, deficitul de personal, volumul foarte mare de dosare și infrastructură IT insuficient dezvoltată.”
Toate acestea influențează direct durata proceselor și calitatea soluțiilor, însă publicul tinde să atribuie responsabilitatea exclusiv judecătorilor — o percepție pe care raportul o consideră „eronată.”
Această ruptură între percepția publică și realitatea din instanțe riscă să afecteze încrederea în justiție și să lase în urmă tocmai persoanele care au cea mai mare nevoie de protecție. De aceea, raportul subliniază că organizarea judiciară trebuie să fie orientată „către servirea interesului justițiabilului și realizarea efectivă a dreptului la justiție”, iar soluțiile trebuie să vizeze atât modernizarea infrastructurii, cât și o schimbare de abordare în relația cu cetățeanul.
