Atacantul de un milion de euro a plecat din Superliga: „Contăm pe tine”
Timotej Jambor a fost împrumutat până la finalul sezonului la Slask Wroclaw, formație aflată pe locul 8 în liga a doua din Polonia.
Mutarea include și o opțiune de transfer definitiv. Anunțul a fost făcut de Rapid pe pagina oficială de Facebook, iar jucătorul a fost deja prezentat la noua echipă. „Contăm pe tine, Timothy! Înscrie și fă magie pentru noi”, au transmis polonezii.
Jambor a explicat decizia plecării într-un interviu pentru site-ul clubului din Wroclaw: „Ultima perioadă nu a fost ușoară. Am avut trei sau patru antrenori în ultimele două sezoane. Au fost multe schimbări și pentru un jucător tânăr nu este simplu fără stabilitate. Vreau să joc constant, am analizat mai multe opțiuni, iar Slask a fost cea mai bună. Sper să fie un moment important în cariera mea”, a declarat atacantul.
Slovacul fusese adus în vara lui 2024 cu mari așteptări, după ce Rapid a plătit un milion de euro celor de la Zilina. Considerat unul dintre cei mai promițători atacanți din Slovacia, Jambor nu a confirmat în Giulești. După șase luni fără gol, a fost împrumutat chiar la Zilina, iar în vara trecută a revenit la Rapid.
Săptămâna trecută a marcat în victoria cu Hermannstadt primul său gol din actuala stagiune de Superliga. Per total, are două reușite și un assist în 26 de meciuri pentru Rapid.

