Mihai Rotaru a suferit un accident grav la schi în Franța și va fi operat de urgență

R7Media
R7Media

Mihai Rotaru a suferit un accident grav la schi în Franța și va fi operat de urgență

Mihai Rotaru, acționarul majoritar al Universității Craiova, a fost implicat într-un accident grav la schi, într-o stațiune montană din Franța, unde și-a fracturat clavicula și a suferit mai multe fisuri la coaste.

După incident, acesta a fost transportat de urgență la spital. Starea sa este stabilă, fără a fi în pericol, însă medicii au decis că este necesară o intervenție chirurgicală, care va avea loc în România, țară în care s-a întors miercuri.

Accidentul intervine într-un context dificil pentru club, având în vedere că Comisia de Disciplină a LPF l-a suspendat pentru două etape pe Ștefan Baiaram, un jucător esențial al echipei, care va lipsi de la meciurile cu FCSB.

Mihai Rotaru, principalul finanțator al clubului, a preluat conducerea Universității Craiova în 2013 și a investit constant în echipă. Aceasta a avut rezultate notabile, revenind în cupele europene și luptând pentru titlul din Superliga României, unde, după 26 de etape, ocupă primul loc, visând să aducă primul titlu după mai bine de trei decenii.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *