Minor arestat preventiv pentru viol, suspectat de intimidarea victimei în Prahova
Un minor de 17 ani care este arestat preventiv pentru violarea unei fete de 15 ani a încercat, prin intermediul altor persoane, să intimideze victima minoră și un martor pentru a scăpa de acuzații. Miercuri, polițiștii prahoveni au efectuat șapte percheziții în acest caz.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, descinderile au avut loc la imobile situate în municipiul Ploiești și într-o comună limitrofă.
„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în cursul lunii ianuarie, mai multe persoane cercetate ar fi exercitat, în mod repetat, acte de constrângere psihică și intimidare asupra unor minori, persoane vătămate și martori într-un dosar penal anterior, în scopul determinării acestora să își modifice declarațiile date. Aceste fapte ar fi fost săvârșite la instigarea unei persoane aflate în stare privativă de libertate, cercetată într-o cauză distinctă privind infracțiuni grave contra libertății și integrității sexuale a unui minor, precum și infracțiuni de șantaj, dosar aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.
Persoana încarcerată este un adolescent de 17 ani arestat preventiv pentru violarea unei fete de 15 ani. Acesta, prin intermediul mai multor persoane, încerca să convingă martorul și pe fata de 15 ani să își schimbe declarațiile, astfel încât el să scape de acuzații.
În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, persoanele vizate au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Ploiești, în vederea audierii și a administrării materialului probator. Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.


Da, sigur… iarăși un minor care face tot felul de nenorociri și noi ne prefacem că e ok! 🤦♂️ Bineînțeles că se va găsi o modalitate să scape, așa e la noi. Iar ne luăm țeapă.
Nu se schimbă nimic în țara asta! 😡 Asta e România, unde sistemul te lasă în voia sorții. E trist să vezi cum victimele sunt adesea mai puțin protejate decât infractorii….
Hai că poate iese ceva bun din toată povestea asta! 🙏 Eu încă sper ca justiția să își facă datoria și să avem un final fericit pentru victimă. Să nu fiți așa negativi!