Activități din anii ’60 pe care părinții de azi nu le permit copiilor
Deși nu există o modalitate perfectă sau complet corectă de a fi părinte, multe dintre activitățile pe care copiii din anii ’60 le desfășurau, dar pe care părinții de astăzi nu le mai permit, ar putea aduce beneficii reale dezvoltării, legăturilor interumane și independenței în casele moderne.
Desigur, cultura, accesibilitatea internetului și normele sociale s-au schimbat considerabil în ultimele decenii, determinând părinții să adopte abordări diferite în gospodăriile lor, dar multe dintre aceste tendințe sunt exagerate, fiind rezultatul îngrijorărilor proprii.
Mulți părinți de astăzi se confruntă cu mult mai mult stres și anxietate decât acum câteva decenii. Deși a fi un părinte autoritar și a supraveghea fiecare mișcare a copiilor poate oferi unora un sentiment de confort în haosul lumii, acest lucru subminează capacitatea copiilor de a-și reglementa emoțiile, de a-și rezolva problemele și de a dezvolta un adevărat sentiment de sine.
Iată 11 activități pe care copiii din anii ’60 le desfășurau, dar pe care părinții de azi nu le mai permit:
1. Joaca în aer liber singuri
Joaca nesupravegheată a fost un element esențial al copilăriei tradiționale. Deși poate părea o realitate imposibilă pentru mulți părinți de astăzi, cercetările sugerează că acest tip de timp nestructurat este extrem de benefic pentru dezvoltarea copiilor și abilitățile socioemoționale.
Fie că era vorba de a bate la ușa vecinilor pentru a se juca cu copiii lor, de a se plimba prin oraș, de a se distra în natură sau pur și simplu de a se juca afară cu jucăriile fără un părinte, joaca în aer liber singuri a fost una dintre activitățile pe care copiii din anii ’60 le desfășurau, dar pe care părinții de astăzi nu le mai permit.
2. Supravegherea fraților mai mici
Observarea fraților mai mici ca și copil mai mare era o obligație nescrisă pentru mulți copii din anii ’60. Dacă părinții nu erau acasă sau nu luau copiii mai mici cu ei, responsabilitatea revenea celui mai mare dintre frați. Aceștia găteau mese, se ocupau de treburile casnice, îi puneau pe frații lor la culcare și se descurcau cu plictiseala în moduri proprii.
Comparativ cu astăzi, când părinții nu pleacă fără a aranja un babysitter sau îngrijire, există o diferență semnificativă. Desigur, normele sociale privind lăsarea copiilor singuri acasă s-au schimbat, dar stilurile parentale s-au adaptat și ele în răspuns la noile îngrijorări legate de siguranță.
3. Gătitul pentru ei înșiși la aragaz
Deși părinții pot considera că este inofensiv să își reducă grijile de siguranță gătind mesele pentru copii și lăsându-i să observe, un studiu publicat în Applied Physiology, Nutrition, and Metabolism susține că copiii nu învață prea multe în acest mod. Un alt studiu, publicat în revista Appetite, sugerează că copiii mănâncă mai puțin atunci când nu sunt cei care își pregătesc mâncarea.
Așadar, pentru copiii din anii ’60, a-și pregăti singuri mâncarea la aragaz și a învăța să gătească pentru ei nu era doar o obligație, ci o experiență de învățare care avea un impact pozitiv asupra tuturor aspectelor vieții lor.
4. Rezolvarea problemelor cu profesorii
Mulți copii din urmă cu câteva decenii erau așteptați să își asume responsabilitatea pentru temele lor și pentru succesul academic. Dacă aveau o problemă cu o notă, erau cei care discutau cu profesorul. Erau așteptați să gestioneze consecințele deciziilor proaste.
Însă, pe parcurs, părinții au început să joace un rol mai mare în experiențele academice ale copiilor, adesea în detrimentul bunăstării profesorilor și copiilor. Potrivit unei cercetări de la Stanford, implicarea părinților în succesul academic al copiilor este importantă pentru abilitățile cognitive și emoționale. Totuși, părinții prea autoritari le subminează independența și dezvoltarea în clasă.
5. Distracția fără un ecran
Mulți părinți de astăzi se bazează pe tehnologie și ecrane pentru a-și distra copiii, fie că este vorba despre divertisment superficial la televizor, jocuri video sau telefoane mobile. Cu toate acestea, copiii din anii ’60 erau așteptați să se distreze fără un ecran, chiar dacă asta însemna să alerge afară nesupravegheați sau să își suporte plictiseala.
Deși acest timp excesiv petrecut în fața ecranului poate face viața unui părinte mai ușoară în acel moment, prin distragerea atenției copiilor și lăsând loc pentru productivitate personală, un studiu publicat în Cureus sugerează că acesta afectează dezvoltarea copiilor în mai multe moduri fizice și socioemoționale.
6. A fi rău la lucruri
Fie că este vorba de a fi un atlet perfect jucând sporturi „de călătorie” de la o vârstă fragedă sau de a participa la numeroase activități extracurriculare pentru a-și face apariția mai atrăgătoare pentru un proces rigid de aplicare la colegiu, mulți tineri de astăzi se confruntă cu așteptări nerealiste de a fi „perfecți”.
Nu doar că aceste presiuni au generat o serie de probleme de sănătate mintală pentru copii, dar au modificat și așteptările parentale în gospodării. În timp ce copiii din anii ’60 erau liberi să încerce lucruri, să facă greșeli și să fie „răi” la hobby-uri și activități extracurriculare pentru distracție, mulți copii de astăzi se simt presați să se specializeze în interesele lor și să fie buni la tot ce fac.
7. Mersul pe jos la școală singuri
Conform unui studiu privind Mobilitatea Independentă a Copiilor, la începutul anilor ’70, aproximativ 55% dintre copiii sub 10 ani erau lăsați să facă mici cumpărături și să iasă din casă singuri, comparativ cu aproape zero în anii 2010. Datorită schimbărilor în îngrijorările părinților și a schimbărilor sociale mai ample legate de siguranță, nu este surprinzător că copiii din anii ’60 mergeau adesea singuri la școală sau făceau cumpărături fără un părinte, ceea ce părinții de astăzi nu mai permit.
De la noi îngrijorări privind siguranța lor la școală, la un peisaj online complet nou care ridică probleme de siguranță pentru copii, mulți părinți de astăzi își asumă mult mai multă anxietate în relația cu copiii lor.
8. Luarea deciziilor importante pe cont propriu
În timp ce cercetările și experții în parenting de astăzi recunosc pericolele de a îndemna copiii să devină adulți de la o vârstă fragedă, așteptându-i să se maturizeze și să fie independenți, în anii
