Percheziții în Dâmbovița pentru introducerea și vânzarea ilegală de arme din Turcia

R7Media
R7Media

11 percheziții au loc luni în Dâmbovița într-un dosar penal ce vizează introducerea și vânzarea ilegală de arme de foc și muniții. Armele, aduse din Turcia, au fost depozitate în județ înainte de a fi comercializate către diverse persoane.

În cursul zilei de azi, 9 februarie 2026, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu cei ai Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Română, efectuează 11 percheziţii domiciliare în judeţul Dâmboviţa într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată.

Potrivit procurorilor, cercetările vizează activitatea unei persoane fizice care ar fi adus în ţară din Turcia arme de foc letale şi muniţii pentru arme de foc letale, cu scopul comercializării lor cu sprijinul altor persoane.

”După introducerea în ţară, armele au fost depozitate în judeţul Dâmboviţa, fiind vândute ulterior către diverse persoane pe raza aceluiaşi judeţ”, au mai transmis procurorii.

Activităţile beneficiază de sprijinul poliţiştilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratelor de poliţie judeţene Buzău şi Dâmboviţa, Direcţiei pentru Protecţia Animalelor, al specialiştilor criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, al luptătorilor Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
4 comentarii
  • Da, sigur… iar ne luăm țeapă cu perchezițiile astea. 😒 Bineînțeles că armele vin din Turcia, dar de ce mă îndoiesc că se va face vreo schimbare? Asta e România, frate!

  • Nu se schimbă nimic în țara asta! Suntem de râs cu toate poveștile astea despre crime și corupție. Promisiuni goale și apoi încă un scandal… 🙄.

  • Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! Eu încă sper că autoritățile vor lua măsuri serioase și nu va mai fi loc pentru astfel de lucruri în Dâmbovița. 🤞.

  • Prea e totul perfect, nu vi se pare dubios? Mă întreb ce ascunde povestea asta cu armele din Turcia… E ceva mai mult la mijloc, cred eu! 🧐.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *