Bolojan, convocat de două ori în Parlament
Se preconizează o săptămână dificilă pentru Ilie Bolojan. Șeful Executivului este așteptat de două ori în fața Parlamentului, în contextul în care coaliția trebuie să finalizeze bugetul, iar Curtea Constituțională a României urmează să emită o decizie referitoare la pensiile speciale.
Bolojan și alți doi miniștri sunt chemați în fața Parlamentului, după ce opoziția a depus trei moțiuni simple. Una vizează situația din educație, unde premierul este chemat să dea explicații în calitate de ministru interimar. Alte două moțiuni privesc domeniul apărării și Ministerul de Externe, condus de Oana Țoiu, în contextul scandalului legat de Mercosur.
Pe lângă confruntarea politică din Legislativ, coaliția trebuie să decidă forma finală a bugetului, în condițiile în care România este deja în a doua lună a anului fără un plan financiar adoptat. Liderii trebuie să stabilească dacă măsurile de sprijin propuse de PSD vor fi incluse sau nu în construcția bugetară.
Spre finalul săptămânii, premierul revine în Parlament pentru a-și asuma răspunderea pe al treilea pachet de măsuri în care se regăsește reforma administrației și un set de măsuri pentru relansarea economică.
Miercuri este ziua cu cele mai mari mize. La Curtea de Apel București se decide dacă va fi suspendat magistratul numit de președintele Nicușor Dan la Curtea Constituțională a României. În aceeași zi este programată și ședința Curții Constituționale în care ar trebui să fie tranșată reforma pensiilor speciale.
Dacă judecătorii Curții de Apel vor dispune suspendarea magistratului, este posibilă o amânare a deciziei privind pensiile speciale, ceea ce ar putea pune în pericol cele 213 milioane de euro din PNRR.

