Zegrean, despre scrisoarea lui Bolojan către CCR privind pensiile magistraților: judecătorii nu o vor considera
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat că el nu crede că judecătorii CCR vor ține seama de scrisoarea pe care le-a trimis-o premierul Ilie Bolojan, legată de reforma pensiilor magistraților și banii PNRR.
Purtătoarea de cuvânt a guvernului, Ioana Dogioiu, a respins declarațiile Liei Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, care l-a acuzat pe Ilie Bolojan de „ingerință incompatibilă cu principiul separației puterilor în stat”.
Întrebat dacă scrisoarea trimisă de Ilie Bolojan este o formă de presiune asupra judecătorilor CCR, fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a răspuns: „Eu cred că așa se dorește, dar nu cred că este așa. Eu nu cred că judecătorii vor ține seama sau vor fi înspăimântați de această scrisoare.”
El a adăugat că, din noiembrie, se tot vorbește că dacă până atunci nu se adoptă decizia pierdem banii, dar că „nu mai crede nimeni chestia asta”. Zegrean a menționat că și atunci, în noiembrie, s-a spus la fel de apăsat că dacă nu adoptăm decizia până în 28 noiembrie pierdem banii. „Uite că nu i-am pierdut. Și apoi au venit cu altă dată, și cu altă dată și după 11 (februarie – n.r.) probabil că vor veni cu o alta”, a spus Zegrean.
Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, președintei Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, o scrisoare referitoare la legea pensiilor magistraților, contestată de ICCJ și asupra căreia Curtea urmează să se pronunțe în 11 februarie, în care o informează că, pe baza informațiilor actuale, Comisia Europeană consideră neîndeplinit Jalonul 215, având ca efect pierderea de către România a sumei de 231 milioane de euro.
„Totuși, Comisia nu va transmite o scrisoare oficială de informare privind rezultatele evaluării înainte de data de 11 februarie 2026. De asemenea, Comisia va transmite aceste informații public doar după această dată, urmând să ia o decizie definitivă pe baza informațiilor transmise de către autoritățile române”, precizează prim-ministrul în scrisoare.
În aceeași zi, Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție a afirmat că „avertizarea explicită privind pierderea unor fonduri europene în eventualitatea unei soluții de neconstituționalitate, precum și solicitarea implicită ca instanța de contencios constituțional să țină seama de consecințe financiare externe actului de justiție constituțională reprezintă o ingerință incompatibilă cu principiul separației puterilor în stat”.
Purtătoarea de cuvânt a guvernului, Ioana Dogioiu, a respins însă acuzațiile șefei ÎCCJ. „Adevărul nu poate constitui nici o formă de presiune, nici o ingerință. Ceea ce a făcut premierul și a anunțat că va face încă din conferința de presă pe care a susținut-o miercuri, nu a formulat un avertisment, o solicitare, nu a făcut nimic de felul acesta, ci pur și simplu a anunțat, a informat CCR asupra unei situații de fapt, plecând de la premisa pe care cred că o admitem cu toții ca esențială, ca într-un proces, de orice natură ar fi el, în fața unei instanțe constituționale sau altă instanță, instanța cu pricina trebuie să fie pe deplin informată asupra tuturor circumstanțelor, să aibă o privire 360 de grade. Atât și nimic mai mult”, a declarat Ioana Dogioiu sâmbătă, într-o intervenție la Antena 3 CNN.
Purtătoarea de cuvânt a guvernului a mai precizat că „niciunde” în textul scrisorii, care a fost „anunțat și prezentat public”, „nu există un element de presiune”, „nu se solicită un verdict anume” și „nici măcar nu se solicită formularea unui verdict pe 11 februarie”, ci „doar se prezintă o situație de fapt, exact așa cum este ea”.

