Modificările aduse microîntreprinderilor prin noul pachet de relansare economică
Alexandru Nazare a anunțat joi, la conferința de fiscalitate Tax EU, un set de măsuri din noul pachet de relansare economică, destinate să abordeze problemele semnalate de mediul de afaceri și să facă regimul fiscal al microîntreprinderilor mai previzibil și mai flexibil, în contextul reducerii plafonului de încadrare la 100.000 de euro.
„Rezolvăm inclusiv câteva probleme importante pe care microîntreprinderile le aveau. Problema cu perioada în care termenul de angajare al acelui unic angajat era prea scurt, în 30 de zile față de 90. Problema faptului că, odată ce treceai de plafon, îți pierdeai statutul de micro și nu te mai puteai întoarce”, a declarat Nazare.
Una dintre modificările semnificative se referă la termenul în care o microîntreprindere trebuie să aibă un salariat. Conform proiectului de lege, acest termen va fi extins la 90 de zile, comparativ cu 30 de zile în prezent, pentru firmele recent înființate. Această măsură urmărește să evite pierderea rapidă a statutului de microîntreprindere din motive administrative sau organizatorice.
Va fi corectată situația firmelor care, după depășirea plafonului de venituri, pierdeau definitiv regimul de microîntreprindere: „Atât timp cât plafonul a fost deja redus la 100.000 de euro, nu făcea sens acest lucru”. Proiectul prevede că firmele care depășesc plafonul de 100.000 de euro vor trece temporar la impozit pe profit, dar vor avea posibilitatea de a reveni ulterior la regimul de microîntreprindere, dacă se reîncadrează în condițiile legale. Această revenire se va realiza din anul fiscal următor, conform regulilor generale din Codul fiscal.
O altă problemă abordată se referă la vânzarea imobilizărilor, care anterior putea duce la pierderea statutului de microîntreprindere prin includerea valorii tranzacției în plafonul de venituri. „Permitem vânzarea unei imobilizări pe an care să nu fie introdusă în plafon, astfel încât să nu își piardă respectiva companie statutul de micro doar printr-o singură vânzare”, a explicat Nazare.
Ministrul a anunțat și reglementarea situațiilor legate de concediile medicale ale angajaților. În cazul microîntreprinderilor cu un singur salariat, concediul medical nu va mai duce automat la pierderea statutului de micro, atât timp cât perioada cumulată de concediu medical nu depășește 30 de zile într-un an fiscal. „Sunt toate chestiunile pe care le reglăm în privința micro”, a adăugat Nazare.
Totodată, acesta a reiterat că este deja aplicabilă cota unică de impozitare de 1% pentru microîntreprinderi, după eliminarea sistemului cu două cote, de 1% și 3%: „Am negociat cu Comisia Europeană și am reușit să-i convingem că o simplificare cu o cotă unică de 1% pentru micro este o chestiune bună și este deja în vigoare”.
Pachetul de măsuri include și revenirea bonificațiilor pentru contribuabilii care își achită obligațiile fiscale la timp. „Revenim cu bonificațiile, bonificația de 3% pentru companii. De asemenea, introducem o bonificație pentru persoanele fizice care plătesc în avans”, a declarat Nazare.
Pachetul de relansare economică conține măsuri menite să îmbunătățească fluxul de numerar al firmelor. Astfel, plafonul pentru aplicarea sistemului TVA la încasare va fi majorat: la 5 milioane de lei în perioada martie-decembrie 2026; la 5,5 milioane de lei începând cu 1 ianuarie 2027.
Măsurile fac parte dintr-un pachet mai amplu de relansare economică, care vizează atât stimularea investițiilor, cât și simplificarea relației fiscale dintre stat și mediul de afaceri. Pachetul urmează să fie publicat și să intre în procedura de transparență decizională, după definitivarea ultimelor detalii.

