Liderul UDMR: România a fost absentă 10 ani din politica internațională, comentarii despre Nicușor Dan

R7Media
R7Media

Liderul UDMR: România a fost absentă 10 ani din politica internațională, comentarii despre Nicușor Dan

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, marți seară, la Digi24, că e nemulțumit de absența politicii externe a României în mandatul președintelui Nicușor Dan.

Kelemen a precizat că „noi am lipsit 10 ani de pe scena politicii internaționale și nu e ușor să schimbi acest lucru”. El a adăugat că nu e vorba de președintele Nicușor Dan în acest moment, ci de acea moștenire cu care trebuie să facă ceva președintele.

„Deci e vorba mai mult de lipsă. Anumite chestiuni nu trebuie făcute cu gălăgie, dar trebuie să explici societății de ce ai luat o anumită decizie sau de ce n-ai luat-o în anumite dosare”, a declarat Kelemen. El a menționat că, dacă nu explică nimeni, atunci apar fel de fel de teorii ale conspirației cu Europa în două viteze, cu una, cu alta, cu Ucraina.

„Noi nu am lămurit câte ajutoare am dat, am dat, nu am dat. Deci nu trebuie ascunse aceste informații, că după aceea oamenii spun «de aceea nu sunt bani în România, că noi dăm la ucraineni», ceea ce e fals”, a adăugat Kelemen. El a subliniat că nu vine ministrul de Finanțe, nu vine președintele, nu vine ministrul Apărării și spun doar că «nu putem spune».

Publicitate
Ad Image

„Nu te întreabă nimeni câte puști sau câte mitraliere ai dat ucrainienilor, că noi nu am dat tancuri, avioane. Am dat sistem Patriot, dacă nu mă înșel, dar trebuie explicate aceste chestiuni, dacă vrem să recâștigăm încrederea oamenilor în instituțiile statului și în clasa politică”, a concluzionat Kelemen Hunor. Fără explicații nu merge.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *