UDMR solicită premierului Ilie Bolojan reducerea impozitelor locale după protestele din Harghita

R7Media
R7Media

UDMR cere premierului Ilie Bolojan să permită autorităților locale să reducă impozitele în limitele nivelurilor locale prevăzute de lege până la aprobarea bugetelor lor și să reintroducă scutirile fiscale, în special pentru persoanele cu dizabilități și familiile cele mai vulnerabile.

UDMR solicită premierului Ilie Bolojan să permită autorităților locale să reducă impozitele în limitele nivelurilor locale prevăzute de lege până la aprobarea bugetelor lor și să reintroducă scutirile fiscale, în special pentru persoanele cu dizabilități și familiile cele mai vulnerabile.

Uniunea transmite, marți, printr-un comunicat în limba maghiară, că Guvernul poate face acest lucru prin intermediul unei ordonanțe de urgență. „Furia și dezamăgirea oamenilor sunt justificate. În ultimele săptămâni, am profitat de fiecare ocazie pentru a le asculta nemulțumirile. Am fost prezenți la proteste, am organizat ore de audiență și vrem să ajutăm cu toate forțele.”

Prin urmare, UDMR solicită astăzi în mod oficial prim-ministrului să permită autorităților locale să reducă impozitele în limitele nivelurilor locale prevăzute de lege până la aprobarea bugetelor lor și să reintroducă scutirile fiscale, în special pentru persoanele cu dizabilități și familiile cele mai vulnerabile. Guvernul poate face acest lucru prin intermediul unei ordonanțe de urgență.

În plus, UDMR a propus, de asemenea, ca pensionarii cu pensii mici să beneficieze de sprijin specific pe parcursul anului, având în vedere vremurile dificile.

Publicitate
Ad Image

„Înțelegem ce ne cer oamenii, familiile și întreprinderile: previzibilitate și echitate. Considerăm că aceasta este sarcina noastră în cadrul guvernului și al autorităților locale”, arată mesajul distribuit pe Facebook.

Proteste în Harghita. Sâmbătă, peste două mii de persoane au participat, la Miercurea-Ciuc, la un protest împotriva creșterii taxelor și impozitelor locale, a eliminării facilităților fiscale și a deciziilor politice considerate injuste. Duminică, aproximativ o mie de persoane au participat la un protest organizat în Piața Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc, în cadrul căruia și-au exprimat nemulțumirea față de creșterea taxelor și impozitelor, dar și a scăderii nivelului de trai.

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a anunțat marți lansarea unei petiții publice prin care autoritatea locală solicită Guvernului modificarea legislației, astfel încât primăriile să poată reduce impozitele locale în cursul anului, precum și reintroducerea facilităților fiscale pentru persoanele cu handicap.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *