„Cine nu muncește, nu merită să trăiască”! Este declarația halucinantă a primarului PNL Petru Iștoc, din comuna Cleja, județul Bacău. Colegii de ședință i-au atras imediat atenția edilului asupra derapajului verbal.
O discuție despre ajutorul social a degenerat într-un moment tensionat în comuna Cleja, județul Bacău, unde primarul PNL Petru Iștoc a făcut afirmații radicale despre persoanele fără loc de muncă.
Edilul a susținut, în fața colegilor din Consiliul Local, că oamenii care nu muncesc „nu merită să trăiască”, întărindu-și poziția cu o interpretare personală a unui citat religios.
Declarații controversate în timpul ședinței
În timpul discuțiilor despre beneficiarii de ajutor social, primarul a afirmat: „Eu declar pe propria răspundere că cei care nu muncesc, nu merită să trăiască.”
Edilul a continuat, invocând un argument religios pentru a-și susține poziția: „Până la urmă, și Hristos spune «băi, fraților, cel care nu muncește, să nu mănânce». La muncă, fraților!”
Primarul a relatat și un episod în care un localnic i-ar fi spus că nu vrea să meargă la muncă pentru că nu dorește „să se trezească dimineața”.
Reacția colegilor: „Nu poți generaliza”
Consilierii prezenți au încercat să tempereze discursul primarului, atrăgând atenția că situațiile diferă de la caz la caz și că există persoane care nu sunt apte de muncă, indiferent de voință.
Cu toate acestea, edilul și-a menținut poziția, insistând asupra ideii că ajutorul social ar încuraja nemunca și că unii beneficiari ar renunța la locurile de muncă pentru sume mici, dar sigure.
Fragment din discuția purtată în ședință
„Dumnezeu ne-a creat la fel pe toți. Dacă unora dintre noi nu ne place munca… până la urmă, și Hristos spune «băi, fraților, cel care nu muncește, să nu mănânce». La muncă, fraților! Lăsăm socialul… vine cu 140 de lei… atâta vrea el. Dacă mă credeți, se lasă de muncă, și când i-am zis «băi, du-te la muncă», mi-a zis «domnule, noi nu ne sculăm dimineața». E greu să te scoli dimineața. Și atunci, ei nu merită să trăiască. Eu declar pe propria răspundere că cei care nu muncesc, nu merită să trăiască.”

