Recenzia filmului „Frank & Louis”: Kingsley Ben-Adir și Rob Morgan oferă o dramă emoționantă despre demnitate și compasiune
O închisoare de bărbați plină de condamnați pe viață, majoritatea pentru crime, cu un bloc special pentru seniorii cu afecțiuni neurologice degenerative? Pare o rețetă pentru o poveste sumbră. Totuși, sub îndrumarea regizoarei elvețiene Petra Volpe și grație interpretărilor excepționale ale actorilor Kingsley Ben-Adir și Rob Morgan, „Frank & Louis” devine o dramă de detenție neobișnuit de plină de compasiune.
În loc să abordeze teme uzuale precum ierarhia, teritorialitatea sau violența, filmul reflectă asupra muncii de îngrijire ca un dar oferit atât celui care dă, cât și celui care primește. Volpe, care a co-scris filmul alături de scriitorul german Esther Bernstorff, leagă în mod subtil acest film de debut în limba engleză de ultima sa realizare, „Late Shift”, care a fost selectată pentru premiile Oscar internaționale din 2025 pentru Elveția.
„Late Shift” a prezentat o zi din viața unei asistente chirurgicale dedicate, într-un spital subdotat. În noul film, personajul lui Ben-Adir, Frank, intră în domeniul îngrijirii medicale cu scopul de a obține puncte la audierea pentru eliberarea condiționată, dar calculul cinic se transformă într-un sens de scop și, poate, în ispășire.
„Frank & Louis” se desfășoară în întregime în interiorul zidurilor închisorii și se concentrează în principal pe interacțiunea dintre două personaje. Totuși, Volpe și directorul de imagine Judith Kaufmann reușesc să ofere filmului o fizicalitate cinematografică captivantă, punctând acțiunea cu secvențe fluide de urmărire, camera urmărind pe Frank pe coridoare, pe scări sau prin curtea închisorii.
Frank a fost recent transferat și se pregătește să își susțină cazul pentru eliberarea anticipată când solicită să se alăture programului Yellow Coats — inspirat de programul Gold Coats de la California Men’s Colony din San Luis Obispo — ocupând un loc lăsat liber de un îngrijitor veteran. În cadrul acestui program, deținuții mai tineri sunt instruiți să aibă grijă de prizonierii în vârstă care suferă de demență.
Instruirea — cel puțin cât este prezentată aici — este mai mult o provocare decât o pregătire adecvată. Totuși, este puțin probabil ca vreo pregătire să îi ofere lui Frank abilitățile necesare pentru a face față lui Louis (Morgan), un om mândru, volatil și irascibil, în jur de 60 de ani, ale cărui capacități mintale se degradează din cauza Alzheimer-ului.
Sarcinile Yellow Coats includ asigurarea că pacienții lor mănâncă, ducerea acestora la programările medicale, încurajarea participării la activități recreative pentru a-i ajuta să doarmă noaptea și calmarea lor atunci când devin agitați sau confuzi. Însă Louis, un spirit puternic, refuză să coopereze, fiind neîncrezător și paranoic față de Frank, dezvoltând rapid o aversiune față de el.
Acest cadru ar putea sugera o poveste sentimentală în care cei doi bărbați izolați, cu regrete adânci, își găsesc confort și camaraderie în legătura care se dezvoltă inevitabil. Totuși, atât scenariștii, cât și actorii nu sunt interesați de o abordare atât de formulaică.
Louis reacționează adesea cu furie la pierderea autonomiei, dar devine mai blând cu Frank și ajunge să depindă de el. Chiar și așa, nu există epifanii fericite pentru acest criminal temut și dur, ci doar ceața cuprinzătoare a bolii sale.
Există însă momente frumoase de apropiere în care Louis pare să-l privească pe Frank cu recunoștință și chiar afecțiune — când Frank îl ajută pe Louis să se schimbe după un incident neplăcut; sau când Frank îl duce pe Louis în celula sa pentru a mânca noodles instant cu sos picant, atunci când aglomerația din cantină devine copleșitoare; sau când îi sugerează lui Louis, într-o zi deprimantă, să scrie o scrisoare fiicei sale cu care nu a mai avut legătura.
Frank devine tot mai implicat în îngrijire, citind manualul îngrijitorului și informându-se despre demență. Deși păstrează o distanță emoțională, este evident că această muncă îi afectează profund starea sufletească, mai ales pe măsură ce deteriorarea lui Louis avansează.
Frank află că închisoarea este un punct de tranzit pentru persoanele în vârstă și infirmi înainte de a fi transferați în îngrijire paliativă, ceea ce pune o dată limită asupra timpului său cu Louis. Deși are propriile sale îngrijorări legate de audierea pentru eliberare, Frank ajunge să-i pese de bunăstarea lui Louis. O scenă în care îi oferă lui Louis un duș cu buretele spre finalul filmului devine o ritualizare sacră, o purificare pentru amândoi.
Volpe nu forțează efectul emoțional, arătând o reținere admirabilă în utilizarea muzicii melancolice și contemplative semnate de Oliver Coates. La fel de reținută este și distribuția de suport, inclusiv Indira Varma, care joacă rolul consilierului empatic din închisoare; René Pérez Joglar, care apare ca un coleg Yellow Jacket și devine prietenul lui Frank; și Rosalind Eleazar, care o interpretează pe sora lui Frank, cu care acesta împărtășește momente emoționante în sala de vizitare.
Însă, actorii principali oferă filmului atât stabilitate, cât și profunzime. Morgan este emoționant ca un om distrus și pierdut, poate chiar mai mult atunci când este lucid și conștient de ceea ce i se întâmplă, deși nu există nicio îndoială că a fost cândva un thug nemilos. Ben-Adir, charismatic și apreciat pentru interpretarea sa ca Malcolm X în „One Night in Miami” al Reginei King, reușește să transmită o sensibilitate profundă a lui Frank, într-o performanță subtilă și predominant internalizată.
„Frank & Louis” ridică întrebări profunde despre ispășire și iertare, despre cât de logic este să menții bărbați bolnavi în închisoare atunci când nu mai știu cine au fost sau ce au făcut. Este o abordare interesantă pentru o dramă despre închisoare, tratată cu mare sensibilitate de către realizatori și întreaga distribuție.
