Alexandru Rogobete admite că măsura lui Bolojan privind concediile medicale este inechitabilă

R7Media
R7Media

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că neplata primei zile de concediu medical creează multe nedreptăți pentru pacienții care chiar au nevoie de acest drept, dar susține că măsura a fost necesară după ce autoritățile au pierdut controlul asupra concediilor medicale fictive.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că neplata primei zile de concediu medical creează multe nedreptăți pentru pacienții care chiar au nevoie de acest drept, dar susține că măsura a fost necesară după ce autoritățile au pierdut controlul asupra concediilor medicale fictive.

Declarațiile au fost făcute vineri, în timpul unei vizite pe șantierul Centrului de Mari Arși de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu. Ministrul a explicat că măsura nu este una izolată și că există practici similare în mai multe state europene, unele chiar mai dure decât în România.

Oficialul a dat exemplul Spaniei, Belgiei și Portugaliei, unde una, două sau chiar trei zile de concediu medical nu sunt plătite integral sau deloc. „Am ajuns aici pentru că s-a pierdut controlul asupra concediilor medicale fictive”, a spus Rogobete, adăugând că, după controalele și presiunea publică din primele luni ale anului, sistemul de sănătate a economisit aproximativ 120 de milioane de lei pe lună doar din reducerea acestor concedii.

Totuși, ministrul recunoaște că măsura lovește și în oameni bolnavi cu adevărat, precizând că nu este o soluție ideală și că produce inechități clare. Din acest motiv, Ministerul Sănătății a început discuții cu asociațiile de pacienți pentru a ajusta regulile și a reduce efectele negative. Alexandru Rogobete a subliniat că decizia este una temporară și că va fi revizuită pe parcurs.

Publicitate
Ad Image

„Ca ministrul al Sănătăţii nu pot spune că această măsură este una perfectă. Aduce multe inechităţi, oameni care cu într-adevăr au nevoie de concediu medical şi unde bolile nu sunt inventate pot avea de suferit. Acesta este motivul pentru care am avut o întâlnire cu asociaţiile de pacienţi săptămâna aceasta şi încercăm să nuanţăm şi să reducem efectele secundare, dacă pot pune aşa, pentru câţi mai mulţi pacienţi. Oricum este o măsură tranzitorie”, a arătat ministrul Sănătăţii.

Distribuie acest articol
4 comentarii
  • Băi, da, sigur că e inechitabil! 😒 Iarăși ne luăm țeapă de la sistemul ăsta care nu știe ce face. Știți cum e: un pas înainte, două înapoi… Așa e la noi!

  • Nu se schimbă nimic în România asta! 🤷‍♂️ Promisiuni goale și măsuri care doar fac viața mai grea pentru cei bolnavi. E frustrant să vezi cum sistemul te lovește când ai mai mare nevoie de ajutor.

  • Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! 🤞 Eu încă sper că se va schimba ceva în bine pentru pacienți. Să nu fim așa negativi, poate e începutul unei reforme!

  • Hmm, prea e totul perfect aici… Ce ascunde povestea? 🤔 Nu vi se pare dubios că tocmai acum apare discuția despre inechitățile din concediul medical? Poate ar trebui să ne uităm mai atent la ceea ce se întâmplă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *