Autoturisme căutate de autoritățile ungare și germane, descoperite la intrarea în România

R7Media
R7Media

Autoturisme căutate de autoritățile ungare și germane, descoperite la intrarea în România

Două autoturisme evaluate la aproximativ 150.000 de lei, urmărite internațional în vederea confiscării, au fost descoperite de polițiștii de frontieră români în cadrul unei acțiuni de combatere a infracționalității transfrontaliere, desfășurată în zona de sud a țării.

Intervenția a avut loc în urma unei informări primite prin Centrul Operațional de Coordonare, iar verificările au fost realizate de polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, prin Serviciul Teritorial Dolj, în colaborare cu Sectorul Poliției de Frontieră Calafat.

Primul caz a vizat un autoturism înmatriculat în Ungaria, oprit pentru control la intrarea în România. La volan se afla un cetățean maghiar, în vârstă de 38 de ani. În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că vehiculul figura ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de autoritățile din Ungaria. Mai mult, s-a stabilit că șoferul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Pe numele acestuia a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis și tăinuire, iar autoturismul, estimat la o valoare de 75.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră Dolj pentru continuarea cercetărilor.

Publicitate
Ad Image

Cel de-al doilea autoturism a fost identificat în timpul aceleași acțiuni, fiind condus de un cetățean român, tot în vârstă de 38 de ani. Vehiculul era înmatriculat în Ucraina, însă verificările suplimentare au arătat că acesta era căutat pentru confiscare de către autoritățile din Germania.

În urma controlului, polițiștii au constatat și nereguli grave legate de documentele prezentate. Certificatul de înmatriculare nu îndeplinea condițiile legale de autenticitate, fiind stabilit ca fals. În acest caz, autoturismul, evaluat de asemenea la aproximativ 75.000 de lei, a fost indisponibilizat, iar șoferul s-a ales cu dosar penal pentru tăinuire și uz de fals.

Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Distribuie acest articol
4 comentarii
  • Băi, da’ ce coincidență! Iar ne luăm țeapă cu autoturisme furate? 😅 Bineînțeles că sunt pe la noi, așa e la România…

  • Nu se schimbă nimic în țara asta! 🤦‍♂️ Autoritățile își fac treaba de mântuială și noi stăm și ne uităm cum se strică lucrurile. Asta e România, din păcate!

  • Hai că poate iese ceva bun din povestea asta! 🚗💨 Eu încă sper că vom vedea o schimbare pozitivă, dacă nu altceva, măcar să fiu optimist!

  • Prea e totul perfect ca să fie adevărat… 🤔 Ce ascunde povestea asta? Parcă am mai auzit de cazuri similare care s-au terminat cu frumosul „cercel pierdut”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *