Bolojan și Merz: „Țările europene trebuie să-și asume un rol mai mare în apărare”
Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la Berlin, că secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avut dreptate atunci când a spus că Europa nu se poate apăra fără SUA.
Premierul a adăugat că este importantă întărirea securității europene, prin asumarea unui rol mai mare al țărilor din Europa în bugetele pentru apărare. „Cred că secretarul (general al NATO – n.r.) avea dreptate. De zeci de ani, pacea și siguranța în România sunt asigurate de NATO, iar Statele Unite au un rol determinant în acest sistem de apărare. Având în vedere ceea ce se întâmplă în această perioadă, întărirea securității europene, asumarea unui rol mai mare al țărilor din Europa în bugetele de apărare, în politicile de integrare devine o necesitate în perioada următoare”, a afirmat Ilie Bolojan, întrebat ce crede despre declarația lui Rutte.
Șeful Guvernului a amintit despre un memorandum care va fi încheiat între ministerele apărării din România și Germania, în vederea întăririi colaborării militare. „Memorandumul pe care cele două ministere îl vor semna vine să întărească această colaborare, în sensul unei standardizări a tehnicilor militare pe care o folosesc statele din Europa, în sensul unei întăriri a colaborării militare între România și Germania”, a conchis Bolojan.
„Memorandumul care va fi semnat de cei doi miniștri ai apărării este un semn că Europa devine mai capabilă să se apere singură, dar nu suntem singuri. Suntem membri ai NATO și cu parteneri puternici și aici vorbim și despre Canada, Norvegia, țări care nu sunt membre ale UE”, a explicat la rândul său cancelarul german, Friedrich Merz.
El a amintit de ținta de a investi 3,5% în apărare asumată de țările europene și a adăugat că va fi investit încă un procent de 1,5% din PIB în infrastructura relevantă de securitate de către Germania. „Știm că guvernul american și aici nu vorbim numai de președintele Trump, a fost vorba și de vechii președinți că au avut dreptate atunci când au spus că, mulți ani, am făcut prea puține pentru apărare. De aceea, facem lucrurile mai bine”, a subliniat Merz.
Într-un discurs susținut la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a făcut declarații tranșante despre ideea unei alianțe europene de apărare fără sprijinul Statelor Unite. Mesajul său a atras atenția asupra costurilor și riscurilor unui astfel de scenariu.

