Napoli l-a contactat pe Radu Drăgușin pentru un transfer surpriză
Într-o perioadă de incertitudine pentru Radu Drăgușin, care a jucat un singur minut în ultimul meci al lui Tottenham, cu Burnley, o veste neașteptată vine din Italia.
Se pare că Napoli, una dintre echipele despre care se vorbeau la un moment dat că ar fi interesate de transferul internaționalului român, a făcut pași concreți către această mutare.
Jurnalistul Matteo Moretto a dezvăluit că Napoli l-a contactat pe Radu Drăgușin. Chiar dacă în momentul de față nu sunt negocieri în desfășurare, celebrul jurnalist susține că situația trebuie urmărită cu atenție. „Au existat contacte indirecte între Napoli și Drăgușin. Nu este o negociere fierbinte, dar merită urmărită această situație”, a spus jurnalistul recent.
Zilele trecute, presa italiană a scris că AS Roma continuă să insiste pentru transferul internaționalului român, chiar dacă Tottenham a refuzat prima ofertă a formației giallorossi de împrumut cu opțiune de cumpărare în vară. De altfel, și AC Milan ar fi intrat pe fir pentru împrumutul fotbalistului român, în timp ce singura ofertă de transfer definitiv ar fi venit de la RB Leipzig.

