Marilen Pirtea explică absența imobilului din declarația de avere din cauza unui jaf
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, a clarificat, printr-o postare pe Facebook, motivul pentru care imobilul în care locuiește nu apare în declarația sa de avere.
Pirtea relatează că există o promisiune de vânzare-cumpărare, încheiată la notar, cu proprietarul de drept al imobilului. Până la finalizarea tranzacției și transferul efectiv al dreptului de proprietate, imobilul nu poate fi declarat ca bun personal.
„Din păcate, un eveniment neplăcut – spargerea imobilului în care locuiesc – a fost folosit pentru a construi suspiciuni artificiale și insinuări fără bază. Fac o precizare clară: imobilul în care locuiesc nu îmi aparține și, tocmai de aceea, nu figurează în declarația mea de avere”, scrie Pirtea.
El subliniază că „este un fapt simplu, verificabil și perfect legal”. „Pentru acest imobil există o promisiune de vânzare-cumpărare, încheiată la notar, cu proprietarul de drept al imobilului. Până la finalizarea tranzacției și transferul efectiv al dreptului de proprietate, imobilul nu poate fi declarat ca bun personal”, precizează rectorul Universității de Vest, al cărui nume a fost vehiculat pentru preluarea portofoliului Educației.
Mai multe locuințe din județul Timiș au fost atacate de hoți, care au reușit să plece cu aproape jumătate de milion de euro. Printre păgubiți se află rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, dar și manageri de spitale.

