Inundații: cod portocaliu în 7 județe și cod galben în 21 de județe

R7Media
R7Media

Inundații: cod portocaliu în 7 județe și cod galben în 21 de județe

Hidrologii au emis avertizări de cod portocaliu și cod galben de inundații pentru mai multe râuri din România.

Codul portocaliu este activ până marți după-amiază în județele Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova. Codul galben se aplică în 21 de județe până miercuri, la prânz.

„Având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, I.N.H.G.A. a instituit Codul Portocaliu, valabil în intervalul 26 ianuarie, ora 18:00 – 27 ianuarie, ora 14:00. În această perioadă, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din județele: Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova”, au anunțat hidrologii luni.

Codul Galben este în vigoare între 26 ianuarie, ora 12:00 – 28 ianuarie, ora 12:00, pe râuri din județele: Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Hunedoara, Arad, Alba, Cluj, Caraș-Severin, Timiș, Gorj, Dolj, Mehedinți, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Ialomița, Buzău, Covasna, Suceava, Neamț și Harghita.

Publicitate
Ad Image

„Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri, existând probabilitatea depășirii cotelor de apărare. Populația din județele vizate este rugată să manifeste prudență sporită, să evite deplasările și activitățile în apropierea cursurilor de apă, să nu traverseze râuri prin vaduri sau poduri afectate de viituri și să respecte indicațiile autorităților locale. De asemenea, este recomandată protejarea bunurilor aflate în zonele expuse riscului de inundații și pregătirea pentru o eventuală evacuare temporară, dacă situația o va impune”, au mai transmis reprezentanții I.N.H.G.A.

Distribuie acest articol
3 comentarii
  • Da, sigur că iar avem cod portocaliu! 🤦‍♂️ Bineînțeles că nimeni nu se va ocupa de asta și ne vom trezi cu apă în case, ca de obicei. Așa e la noi, toți stau pe margine și ne uităm cum ne ia apa!

  • E trist să vezi că după atâtea inundații tot nu se schimbă nimic în țara asta. Statul promite măsuri, dar rămân doar vorbe goale. Suntem de râs pentru ceilalți din Europa care văd ce se întâmplă aici… 😡.

  • Hai că poate iese ceva bun din toată treaba asta! 🌈 Poate oamenii își dau seama cât de important este să investim în infrastructură și să fim mai pregătiți pentru vremea rea. Eu încă sper într-o schimbare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *