Recenzia filmului „Gail Daughtry și Celebrity Sex Pass”: David Wain aduce comedia simplistă cu Zoey Deutch și Jon Hamm
În vara trecută, a fost o adevărată plăcere să vizionez The Naked Gun în cinematografe și să râd cu o veselie debordantă.
În zilele noastre, este destul de rar să întâlnești o comedie autentică, majoritatea umorului fiind redus la simple meme sau observații sarcastice în filmele de succes. O comedie care nu are altă misiune decât să facă publicul să râdă reprezintă un cadou neașteptat. M-am temut că nu vom mai avea parte de ceva similar pentru o vreme îndelungată.
Din fericire, avem parte de David Wain și Ken Marino, doi colaboratori de lungă durată care au creat lucruri minunat absurde încă din anii ’90. Filmul lor nou, Gail Daughtry și Celebrity Sex Pass, se prezintă cu mândrie ca o comedie simplistă, un amalgam ciudat care oferă o distracție simplă. Gail Daughtry nu se ridică la nivelul capodoperei lui Wain, Wet Hot American Summer, dar rămâne totuși recognoscibil ca o creație a sa singulară. Deși filmul nu reușește să surprindă cu fiecare glumă, oferă satisfacții viscerale și plăcute pe care o comedie mai sofisticată nu le-ar putea atinge.
În mod surprinzător, Gail Daughtry este un omagiu adus filmului Wizard of Oz, deși nu vă faceți griji, nu veți găsi nicio glumă obosită despre Wicked în întreaga peliculă. Zoey Deutch, radiantă și plină de viață, o interpretează pe Gail, o cheerleader din Kansas devenită coafeză, care tocmai s-a logodit cu fostul ei prieten din echipa de fotbal. Totul pare perfect în viața lor, până când logodnicul ei își revendică brusc „celebrity sex pass”-ul, un acord pe care multe cupluri îl au.
Gail intră în criză și decide să călătorească la Los Angeles cu cel mai bun prieten, Otto, interpretat de Miles Gutierrez-Riley, unde hotărăște că trebuie să își folosească „celebrity pass”-ul pentru a restabili echilibrul. Astfel, începe o aventură haotică, pe un drum galben de cărămidă, în care Gail și Otto fac noi prieteni pe parcurs. Printre aceștia se numără un asistent CAA asemănător unei păpuși (Ben Wang), un paparazzo nu tocmai lipsit de inimă (Marino) și un John Slattery timid. Este un ensemble jucăuș, fiecare interpretând cu umor ritmurile ciudate și eratic ale sensibilității comice a lui Wain și Marino.
Umorul abundă în Gail Daughtry, cu glume scurte și explozive, dar și cu momente mai elaborate. Glumele sunt atât de rapide încât nu contează prea mult că multe dintre ele nu reușesc să prindă. Într-un Sundance plin de comedii dezamăgitoare, Gail Daughtry pare comparabilă cu premiile Mark Twain.
Detaliile savuroase ale filmului ar distruge surpriza, dar pot menționa că există o secvență hilară cu un concierge de hotel, o serie repetitivă de slapstick și un joc de cuvinte ingenios despre frații Wright. Există violență caricaturizată, sex exagerat și câteva glume legate de Hollywood care nu sunt prea obscure.
Deși filmul are momente lente și ar fi putut beneficia de o îmbunătățire a ritmului, efectul general este de a recrea acele după-amiezi pline de distracție din perioada universitară, când fanii generației mele s-au îmbibat în inepțiile elegante ale lucrărilor lui Wain. Gail Daughtry este primul film de acest tip al lui Wain în peste un deceniu, deși au existat mini-seriile Wet Hot pentru a ne ține ocupați.
Filmul a fost realizat cu un buget modest, dar a fost filmat în Los Angeles, ceea ce este de apreciat. Totuși, umorul nu este neapărat accesibil tuturor. Prin urmare, nu știu care va fi viabilitatea sa comercială, chiar și pe platformele de streaming. Sper ca Gail Daughtry să își găsească publicul dornic și ca aceștia să înceapă să ceară mai multe filme de acest gen, care își propun să facă oamenii să râdă fără a căuta să ne asigure de inteligența lor ironic validată. Este timpul să ne întoarcem la umorul simplu, cel puțin în cinematografe.
