Prețurile la pâine cresc din cauza scumpirilor; franzela albă rămâne preferată

R7Media
R7Media

Creșterea prețurilor la pâine determină românii să opteze pentru franzela albă

Pâinea s-a scumpit cu peste 8 procente, în ultimul an.

Sortimentele cu semințe și maia sunt cele mai scumpe, motiv pentru care franzela rămâne prima variantă a românilor. Brutarii vorbesc despre costuri tot mai greu de suportat la făină, curent și gaze.

O franzelă albă costă între doi lei și doi lei cincizeci, iar sortimentele cu semințe și maia se vând și cu peste 10 lei. Scumpirile în lanț se văd și la raftul cu pâine, care a ajuns să coste cu 8% mai mult, comparativ cu anul trecut. Cea cu semințe depășește pragul de 10 lei, în supermarketuri.

„Iau pâine albă, normală, că noi nu mâncăm mai mult de două pâini. Vreo 2,50 lei. E mult pentru noi”, recunoaște o doamnă. „A crescut foarte mult prețul, în ultimul timp. De la 3 lei, în sus. 3,50 – 4 lei. Plus că cea mare e 10 lei. Stau și mă gândesc că nu-mi ajung banii”, spune o altă doamnă.

Publicitate
Ad Image

„Trebuie să mâncăm, luăm două-trei felii. Asta e…”, spune dezamăgit un bărbat. Brutarii spun că și costurile de producție sunt mai mari. Dacă înainte o brutărie reușea să producă o pâine cu aproximativ un leu și jumătate, acum costurile pot ajunge chiar la doi lei și jumătate, în funcție de consumul de energie și de salariile angajaților.

„Ne confruntăm cu creștere de prețuri la materie primă. Trebuie să ai salariați, să îi asiguri, să le plătești dările la stat. Creșterea carburantului iar e o problemă foarte mare la această oră”, spune Ion Fugaru, patronul unei brutării din Târgu Jiu. Întrebat dacă în perioada de iarnă se întâmplă să vină cu bani de acasă, acesta răspunde: „Câteodată, da. Au fost și timpuri și acum văd că se îndreaptă spre același mod.”

Pe lista alimentelor de bază care s-au scumpit în ultimul an se numără și zahărul, untul și ouăle.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *