FCSB renunță la primul jucător din echipă: „Gata! Îl scot“
S-a ales praful de ambițiile FCSB-ului pentru acest sezon, la doar două săptămâni după terminarea pauzei de iarnă.
Eșecurile care curg, 0-1 cu FC Argeș, 1-4 cu Dinamo Zagreb și cu CFR Cluj, au făcut ca Gigi Becali să aibă o tiradă fără precedent, în această seară. Și, în disperare de cauză, latifundiarul din Pipera urmează să facă „revoluție“. Prima sa victimă? Portarul Ștefan Târnovanu.
Acesta a fost pus la zid, încă de la pauza meciului FCSB – CFR Cluj (1-4). „Prima măsură? Zima în poartă! Târnovanu e vinovat la trei goluri, în seara asta! Deci, asta e sigur. O să schimb portarul“, a anunțat patronul roș-albaștrilor, duminică seară.
Primul meci pentru Zima, după anunțul lui Gigi Becali, va fi joi (ora 22:00), în ultima etapă din Liga Europa. Pe Arena Națională, FCSB va primi vizita turcilor de la Fenerbahce. Dacă se va descurca, în această partidă, Zima poate bifa apoi o prezență și în campionat, pe 1 februarie, cu Csikszereda, tot pe teren propriu.

