AUR susține că un deputat a fost declarat „dușman al poporului ucrainean”

R7Media
R7Media

AUR reclamă că un deputat a fost declarat „dușman al poporului ucrainean”

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță, duminică după-amiază, că va transmite solicitări oficiale către Ministerul Afacerilor Externe al României și către Ambasada Ucrainei în România, după ce deputatul Petru-Gabriel Negrea a fost declarat „dușman al poporului ucrainean”.

Formațiunea acuză că parlamentarul a fost reținut în condiții degradante și împins fizic peste frontieră. „Deputatul AUR a fost declarat de către autoritățile ucrainene «dușman al poporului ucrainean», i s-a interzis accesul pe teritoriul Ucrainei, a fost reținut în condiții improprii, supus unui control corporal nejustificat și, ulterior, împins fizic până la linia de frontieră cu România”, a transmis AUR, duminică după-amiază, într-un comunicat de presă.

AUR consideră că acest comportament este inacceptabil, contrar normelor europene, regulilor diplomației moderne și principiilor elementare de respect reciproc între state, cu atât mai grav cu cât vizează un demnitar al statului român, ales prin vot democratic.

În scrisoarea adresată Ministerului Afacerilor Externe, AUR solicită comunicarea de urgență a demersurilor diplomatice întreprinse în acest caz, clarificarea existenței unei note oficiale de protest transmise părții ucrainene sau a convocării ambasadorului Ucrainei la MAE, dar și explicarea motivelor juridice și administrative invocate de autoritățile ucrainene.

Publicitate
Ad Image

Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat, joi, că deputatul AUR Petru-Gabriel Negrea, antreprenorul care a oferit sprijin refugiaților ucraineni, a fost oprit și umilit la granița Ucrainei. Declarat „dușman al poporului ucrainean”, i s-ar fi interzis accesul în țară, a fost reținut în condiții degradante și împins fizic peste frontieră, pentru că a îndrăznit să apere public drepturile românilor din Ucraina.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *