USR, decizii de conducere în țară, în ciuda reticenței românilor față de rezistenți

R7Media
R7Media

Partidul cu 10% în sondaje reprezintă țara la Davos

România pare că a ajuns pe mâna reziștilor, deși USR este un partid cotat cu 10 la sută în sondaje când vine vorba de preferințele românilor.

Premierul Ilie Bolojan le face jocurile, iar reziștii au ajuns chiar să reprezinte țara pe plan extern. Ministrul de Externe, Oana Țoiu, și Ministrul fondurilor europene, Dragoș Pîslaru, fac parte din delegația României care a mers în locul președintelui Nicușor Dan la Davos, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale, unde liderii a peste 60 de state au pus la punct planuri economice și nu numai.

Șeful statului a preferat să facă un pas în spate, în loc să consolideze parteneriatele externe ale României. Oana Țoiu nu a fost băgată în seamă la eveniment și a fost trecută pe lista de discursuri la categoria „altele”. Și premierul Ilie Bolojan pare apropiat de reziști, după ce și-a abandonat propriul partid pentru a face jocurile politice ale USR.

Asta, deși rezista Oana Țoiu a ținut un discurs la Chicago în fața unei săli aproape goale, iar liderii americani nu au părut interesați de prezența ei acolo. De altfel, șefa diplomației române nu a reușit nici până acum să rezolve problema includerii în programul Visa Waiver.

Publicitate
Ad Image

După ce a acceptat mai multe propuneri din partea USR, Ilie Bolojan a atras critici dure din interiorul propriului partid. Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține că prim-ministru pare condus din umbră de reziști, mai ales că ignoră nemulțumirile liberalilor privind măsurile sărăciei.

Secretarul General al PSD, Claudiu Manda, a remarcat faptul că în PNL există două tabere: una a premierului Ilie Bolojan și alta formată din lideri vechi care se opun vehement măsurilor sărăciei. De altfel, Manda susține că în coaliție este vizibilă apropierea premierului Bolojan de USR.

Senatorul Daniel Zamfir a dezvăluit că Oana Țoiu ar fi semnat memorandumul pentru acordul comercial UE-Mercosur având aprobarea premierului Ilie Bolojan. Astfel, Oana Țoiu nu a ținut cont de părerea ministrului Agriculturii Florin Barbu care se opunea vehement, iar acordul comercial care pune pe butuci agricultura s-ar fi făcut pe ascuns.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *