Fotbalistul de națională amână răspunsul ofertei de la Csíkszereda în Superligă
Sport.ro a anunțat după ultima etapă din Superliga României de anul trecut că urmează revoluția la gruparea din Miercurea Ciuc, iar schimbările nu au întârziat să apară, ba din contră, în încercarea lui Robert Ilyeș de a salva echipa de la retrogradare.
FK Csikszereda a început anul de pe locul 14 din 16 echipe în Superliga României, cu patru eșecuri la rând. Astfel, în această iarnă, Robert Ilyeș a făcut și face multe schimbări de lot, dar o parte dintre ele au fost deja făcute!
După primul meci din 2026 și prima victorie, FK Csikszereda așteaptă răspunsul lui Laszlo Kleinheisler, în vârstă de 31 de ani, cu un CV spectaculos! Ultima dată, până în vara anului 2025, în Austria, la Graz AK, Laszlo Kleinheisler a avut o carieră la care mulți dintre fotbaliști doar visează, el fiind legitimat la Werder Bremen, Panathinaikos, Hajduk Split sau Astana, dar și la Darmstadt sau Ferencvaros.
Laszlo Kleinheisler are 18 meciuri în Bundesliga, dar și un gol, dar are și zeci de prezențe în cupele europene. De trei ori campion în țările în care a jucat, la Videoton și Astana, cu aceasta din urmă de două ori, mijlocașul are și 53 de meciuri pentru prima reprezentativă a Ungariei, dar și trei goluri!
Presa maghiară a anunțat că FK Csikszereda l-a ofertat deja pe mijlocașul maghiar, iar în aceste zile așteaptă un răspuns din partea acestuia. Răspunsul acestuia întârzie să vină, iar Sport.ro a aflat motivul!
Sursele noastre au aflat că Laszlo Kleinheisler are și alte propuneri pe masă, iar acum analizează. Va semna cu FK Csikszereda doar dacă nu primește o ofertă mai tentantă pentru el, poate chiar din Ungaria, căreia să îi dea curs și să refuze trecerea în România.
Au trecut zile bune de când ciucanii au pus oferta pe masă, dar Laszlo Kleinheisler a tot amânat să dea un răspuns clar, dacă semnează, însă sunt șanse 50-50 în acest moment. Mijlocașul crede că poate prinde o ofertă mai bună și o echipă cu nume mai important decât este gruparea din Superliga României.

