Impozitarea progresivă: justiție socială sau penalizare a performanței în România
În timp ce economia gâfâie sub povara deficitului, iar românii au ajuns să muncească până în luna iunie doar pentru a acoperi taxele către stat, Guvernul scoate de la naftalină unul dintre cele mai controversate proiecte fiscale: impozitarea progresivă.
Propunerea, susținută politic de voci precum Florin Manole, promite să ia de la „cei bogați” pentru a ușura povara celor cu venituri mici, însă criticii avertizează că măsura ar putea fi „lovitura de grație” pentru clasa medie.
Ideea centrală este abandonarea cotei unice în favoarea unor praguri de impozitare. Deși cifrele oficiale nu au fost bătute în cuie, scenariile vehiculate în culise includ, o cotă de 10% menținută pentru salariile minime sau medii și cote de 15%, 20% sau chiar 25% pentru ceea ce statul va defini drept „venituri mari”.
Marea necunoscută este faptul că statul român nu are încă o definiție clară a „salariului mare”. Într-o țară în care discrepanțele regionale sunt enorme (București vs. județele din Moldova sau Sud), un salariu considerat „de lux” într-o comună poate fi abia la limita subzistenței într-un oraș mare.
Susținătorii, inclusiv ministrul Muncii, argumentează că România este una dintre puținele țări din UE care încă mai păstrează cota unică sau o formă hibridă a acesteia. Oficialii spun că s-ar colecta mai mulți bani pentru sănătate și educație. Cei care câștigă sume exorbitante ar trebui să contribuie proporțional mai mult la funcționarea serviciilor publice.
Economiștii și analiștii fiscali sunt sceptici, invocând trei motive majore care ar putea transforma această reformă într-un eșec.
1 – Infrastructura ANAF: Impozitarea progresivă necesită o digitalizare masivă și capacitatea de a urmări venitul global al unei persoane (salarii, chirii, dividende). În prezent, sistemele informatice ale statului sunt încă fragile.
2 – Exodul creierelor: Specialiștii din IT, medicină sau inginerie, care deja plătesc sume uriașe prin prisma salariilor brute mari, ar putea alege să părăsească țara dacă li se va mai tăia o bucată din venitul net.
3 – Munca „la negru” sau „la gri”: Istoria arată că taxele mari pe muncă duc la subdeclararea veniturilor. Companiile ar putea reveni la practici de tip „salariul minim pe cartea de muncă și restul în plic”.
Datele arată că povara fiscală pe muncă în România este deja printre cele mai mari din UE pentru salariile mici și medii. Aproape 43% din costul total al angajatorului se duce la stat. „Să introduci impozitarea progresivă fără a scădea taxele pentru cei cu venituri mici este doar o altă formă de a mări taxele prin ușa din spate,” avertizează consultanții fiscali.
Impozitarea progresivă riscă să devină un instrument de pedepsire a performanței dacă nu este însoțită de o reformă profundă a cheltuielilor statului. Într-o perioadă în care cetățenii simt că nu primesc servicii medicale sau infrastructură de calitatea banilor pe care îi dau, o nouă taxă pe „succes” ar putea adânci prăpastia de încredere dintre contribuabil și autorități.
