Nicușor Dan reacționează la huiduielile din Iași: „Trebuie să ne bucurăm în momente dificile”
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, după ce a fost huiduit în timpul manifestărilor de Ziua Unirii Principatelor, că nu trăim vremuri ușoare, dar „sunt momente în care trebuie să ne bucurăm, iar dacă nu, atunci să respectăm”.
Declarația a fost făcută după ce Nicușor Dan a fost huiduit în timpul manifestărilor de Ziua Unirii Principatelor. El a subliniat că, deși nu trăim niște vremuri ușoare, sunt momente în care, dacă putem, trebuie să ne bucurăm, iar dacă nu putem să ne bucurăm, și asta e normal, atunci să respectăm, pentru că e vorba de memoria unor oameni.
Nicușor Dan a mers sâmbătă, de Ziua Unirii Principatelor, la Focșani, unde le-a vorbit elevilor de la Colegiul Național „Unirea” și a participat la ceremonia din Piața Unirii. Șeful statului a fost huiduit de oamenii din piață, cărora le-a transmis că a protesta este un drept câștigat, însă un drept care atrage și responsabilități.
„Mă adresez celor care au venit să huiduie la manifestația de azi. În primul rând, aveți respectul meu, e un gest democratic. În al doilea rând, aveți simpatia mea, pentru că și eu am huiduit de mai multe ori politicieni. Dar vă pun două întrebări. Imediat după asta ce se întâmplă? Există un proiect? Dvs., dincolo de a contesta un mod în care societatea funcționează, aveți niște lideri cu un proiect? Dacă aveți, hai să dezbatem. A doua întrebare: în România, pe care liderii dvs. proclamă, e loc pentru toți românii?”, a declarat președintele Nicușor Dan.

