Francis Buchholz, legendarul basist german cunoscut pentru contribuția sa la succesul trupei Scorpions și pentru colaborarea cu Michael Schenker’s Temple of Rock, a murit la vârsta de 71 de ani, după o luptă cu cancerul.
Vestea tristă a fost confirmată de familia lui Buchholz, într-un mesaj publicat joi pe rețelele de socializare. „Cu o tristețe copleșitoare și durere în suflet, vă anunțăm că dragul nostru Francis a plecat dintre noi ieri, după o luptă privată cu cancerul. A părăsit această lume în liniște, înconjurat de iubire”, a transmis familia muzicianului.
„Inimile noastre sunt frânte. De-a lungul luptei cu boala, am stat mereu alături de el, înfruntând fiecare provocare împreună – exact așa cum ne-a învățat”, au adăugat apropiații.
Familia i-a mulțumit fanilor din întreaga lume pentru sprijinul necondiționat arătat de-a lungul anilor: „I-ați dăruit lumea, iar el v-a oferit muzica lui în schimb. Chiar dacă corzile au amuțit, sufletul său rămâne în fiecare notă și în fiecare viață pe care a atins-o.”
Mesajele de condoleanțe au început să curgă din partea fanilor și a colegilor de scenă. Uli Jon Roth, fost chitarist al Scorpions, a scris: „Este o veste foarte tristă. Am fost prieteni. Transmit sincere condoleanțe Hellei și familiei.”
Francis Buchholz a fost membru al trupei Scorpions între 1973 și 1992, perioadă în care a contribuit la unele dintre cele mai de succes albume ale formației, precum Lovedrive, Blackout și Love at First Sting, care au consacrat trupa la nivel internațional.

