Viktor Orbán: „Parlamentul maghiar nu va vota aderarea Ucrainei la UE în 100 de ani”
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, afirmă că Ucraina caută să influențeze rezultatele alegerilor parlamentare din Ungaria, având în vedere că guvernul de la Budapesta nu va susține aderarea Kievului la Uniunea Europeană.
Declarațiile au fost făcute după summitul UE de la Bruxelles, unde Comisia Europeană a prezentat o foaie de parcurs pentru asocierea Ucrainei până în 2027. Orbán a reiterat poziția guvernului său de a se opune extinderii UE în această direcție. „Cred că în următorii o sută de ani nu va exista niciun parlament în Ungaria care să voteze pentru aderarea Ucrainei la UE”, a spus el.
Orbán a subliniat că Budapesta „nu vrea ca ei să adere la UE”, motiv pentru care consideră că Ucraina ar fi interesată de o victorie a opoziției la alegerile din aprilie.
Orbán: „Ucrainenii vor fi participanți activi în campania maghiară”
Premierul ungar a declarat că Ucraina ar încerca să se implice în politica internă a Ungariei, pentru a schimba actuala conducere. „Trebuie să recunoaștem că ucrainenii vor fi participanți activi la campania [electorală] maghiară, deoarece este în interesul lor fundamental să schimbe guvernul din Ungaria. Nu sunt încântat de acest lucru și vom lupta împotriva lui”, a afirmat Orbán.
Ministrul de externe, Péter Szijjártó, a susținut aceeași idee, amintind că, potrivit lui, situația s-ar fi repetat și la alegerile anterioare. „Așa s-a întâmplat acum patru ani, când au făcut campanie pentru oponenții noștri. Se întâmplă din nou pentru că știu că un guvern pro-ucrainean poate ajunge la putere doar dacă ne înlătură”, a declarat el într-o intervenție video.
Mesaj dur al Budapestei înainte de scrutin
Szijjártó a subliniat importanța alegerilor pentru Ungaria, afirmând că „cetățenii maghiari vor putea decide dacă vor pace sau război și dacă îi vor permite președintelui [Vladimir] Zelenski să le ia banii pentru a sprijini regimul ucrainean corupt”.
Alegerile parlamentare din Ungaria sunt programate pentru 12 aprilie și vor duce la formarea unui nou guvern. Partidul Fidesz, condus de Viktor Orbán, și aliatul său, Partidul Popular Creștin Democrat, se confruntă cu partidul de opoziție Tisza (Respect și Libertate), condus de Péter Magyar, care beneficiază de sprijinul conducerii UE și al Partidului Popular European.

