11 activități pe care copiii erau așteptați să le facă singuri
Există multe stereotipuri cu care se confruntă uneori copiii unici atunci când oamenii află că nu au crescut cu frați sau surori.
Se spune că aceștia sunt răsfățați pentru că au primit toată atenția și tot ce și-au dorit sau că se simt mai relaxați în jurul adulților decât în preajma altor copii, deoarece au fost înconjurați mai mult de oameni mari. Însă rar se discută despre responsabilitățile care vin odată cu statutul de copil unic. Deși aceste responsabilități nu erau traumatizante în mod inerent, existau anumite activități de zi cu zi pe care aceștia erau așteptați să le gestioneze singuri.
Fără frați sau surori, copiii unici au învățat să își rezolve problemele pe cont propriu. Nu aveau pe nimeni cu care să colaboreze sau care să le absoarbă din atenția părinților. În schimb, erau așteptați să își găsească singuri soluțiile, iar multe dintre obiceiurile formate în această perioadă au rămas cu ei chiar și în viața adultă. În comparație, copiii care au crescut cu frați nu au fost nevoiți să învețe aceste lucruri, deoarece casa lor era plină de distracție și companie în fiecare zi.
Iată 11 activități de zi cu zi pe care copiii unici erau așteptați să le facă singuri:
1. Distracția pe cont propriu
Copiii unici au învățat să se distreze singuri, având mult timp liber la dispoziție. Părinții erau adesea ocupați cu locul de muncă și responsabilitățile casnice, astfel că nu ofereau întotdeauna divertisment. „Copiii unici petrec mai mult timp singuri și mulți sunt destul de buni în a folosi timpul suplimentar…” a subliniat Susan Newman.
2. A fi ajutorul de bază
Fiindcă nu aveau alți frați, copiii unici erau adesea cei care ofereau ajutorul necesar, fie că era vorba de a aduce cumpărăturile din mașină sau de a ajuta la curățarea zăpezii dimineața. Aceste activități au fost realizate fără plângeri, deoarece știau că sunt singurii care pot ajuta.
3. Autoconfirmarea după conflicte
În cazul în care apărea un conflict, cum ar fi o ceartă cu părinții sau o dramă la școală, copiii unici erau nevoiți să se calmeze singuri. Nu aveau frați pe care să se bazeze pentru a-și exprima frustrările. „Mulți au dificultăți în a face față confruntărilor și gestionării furiei…” a explicat Bob Taibbi.
4. Rezolvarea problemelor pe cont propriu
Indiferent dacă trebuiau să repare o jucărie sau să ia decizii legate de educație sau carieră, copiii unici își gestionau problemele fără ajutorul fraților. De obicei, părinții erau disponibili doar pentru a oferi sfaturi.
5. Gestionarea aprecierii fără a o împărtăși
Când primeau laude pentru realizările lor, copiii unici erau cei care beneficiau de toată aprecierea, fără a fi nevoiți să o împărtășească cu alții. Acest lucru le permitea să dezvolte o relație pozitivă cu complimentele.
6. Gestionarea conversațiilor cu adulții
Având mult timp petrecut alături de adulți, copiii unici au învățat devreme să participe la conversații de acest tip. La mesele de familie, erau adesea martori la discuții despre detalii legate de ziua părinților și subiecte de muncă.
7. Înțelegerea limitelor devreme
Fără frați care să testeze limitele, copiii unici învățau să stabilească și să respecte limitele de comportament. Această conștientizare timpurie le permitea să fie sensibili la nevoile altora.
8. A fi propriul lor reflector emoțional
Copiii unici au fost adesea nevoiți să își gestioneze propriile emoții, fără a avea un frate sau o soră care să îi ajute să își înțeleagă sentimentele. Aceasta a dus la o independență emoțională crescută.
9. Menținerea motivației
Fără un frate mai mare care să le fie model, copiii unici au fost nevoiți să își găsească singuri motivația. Asta însemna că își descoperau pasiunile prin încercări și erori.
10. A fi copilul exemplu
Copiii unici erau adesea subiectul discuțiilor în familie, având așteptări ridicate asupra lor. Această presiune putea face dificilă asumarea greșelilor, deoarece nu aveau pe cineva care să împărtășească responsabilitatea.
11. Gestionarea unei singure seturi de opinii
Fără frați pentru a le oferi perspective diferite, copiii unici erau expuși doar părerilor părinților. Deși nu acceptau întotdeauna aceste puncte de vedere fără întrebări, nu aveau pe cineva cu care să dezbată.
